Cine sunt românii care au construit o companie care promite să transforme angajaţii în „super-humans”

Autor: Ioana Niţă Postat la 21 octombrie 2025 34873 afişări

Cine sunt românii care au construit o companie care promite să transforme angajaţii în „super-humans”

Un „coleg virtual” bazat pe AI, care promite să transforme angajaţii în „super humans”, este propunerea start-up-ului Sales Partner pentru dealerii auto. Cu o tracţiune solidă în România, unde platforma este folosită de majoritatea reţelei Mercedes-Benz şi de dealeri pentru alte 14 branduri auto, compania ţinteşte acum dublarea veniturilor la peste 1,2 milioane de euro şi expansiunea în Marea Britanie şi Germania. Pentru a susţine această creştere, start-up-ul, în care s-au investit deja circa 900.000 de euro, vizează o nouă rundă de finanţare de cel puţin 1 milion de euro.

Anul trecut am încheiat cu venituri de peste 600.000 de euro, dintre care mare parte au fost venituri recurente, adică din subscripţii. Anul acesta ţintim să ne dublăm, minim să ne dublăm veniturile“, a declarat Sorin Bârsan, cofondator al Sales Partner, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Creşterea va fi alimen­tată de o nouă infuzie de capital. „Momentan am ridicat o rundă bridge pentru primii paşi pe piaţa internaţională. Mai departe vizăm o rundă de cel puţin un milion de euro. Deocamdată ne axăm 100% pe extinderea în Marea Britanie şi în paralel în Germania“, a completat Felicia Bârsan, cofondatoare a Sales Partner.

Povestea Sales Partner a început în 2020, din experienţa directă a fondatorilor în industria auto. „Acum şase-şapte ani am ajuns să lucrăm în industria auto şi să implementam soluţii de business intelligence. Practic, colectam datele din toate sistemele în care lucrau dealerii auto, ocazie cu care am înţeles nevoile şi provocările cu care se confruntau. Atunci am combinat toată experienţa noastră şi am decis să construim această soluţie. Practic, în 2023 s-a născut compania Sales Partner Automotive, dar pe un fundament deja construit în mai mult timp“, a povestit Felicia Bârsan.

O primă versiune a soluţiei a fost gata chiar în 2020 şi pentru că a prins trancţiune în piaţă, fondatorii s-au gândit să facă un spin-off trei ani mai târziu din cadrul companiei lor Unit Vision, axată pe dezvoltarea şi implementarea de soluţii software de business. În prezent, platforma Sales Partner este compusă din două module principale. Primul este cel de vânzări, care integrează toate departamentele unui dealership - vânzări, logistică, financiar, juridic. „Practic, acoperim tot ceea ce se întâmplă în back office din momentul în care îţi doreşti să cumperi o maşină şi intri pe internet. Acel lead ajunge la un dealer care îl preia direct în Sales Partner şi de acolo tot ceea ce povesteşti în relaţia cu dealerul se întâmplă cu ajutorul Sales Partner“, a explicat Sorin Bârsan.

 Al doilea modul, dezvoltat de la zero într-un an, este cel de service. „Am făcut un produs nou de la zero, într-un an şi un pic. Acesta acoperă procesul de reparaţie al maşinii, care implică deschiderea comenzii, ofertarea, tot fluxul de validare cu clientul, partea efectivă de reparaţie şi până când se livrează clientului maşina. Mai nou, de anul trecut, trimitem datele inclusiv la RAR fiindcă toate service-urile sunt obligate să transmită acest raport zilnic“, a adăugat el. Recent, platforma a fost îmbunătăţită cu o componentă de inteligenţă artificială, gândită ca un asistent personal pentru fiecare utilizator. „Noi ce ne-am dorit a fost să integrăm tehnologia AI astfel încât să fie asistentul fiecărui utilizator. Dacă eşti la zona de vânzări, practic este un sistem care te ajută în procesul de urmărire a clienţilor, de ofertare. Pentru cei care gestionează stocul, AI-ul se asigură ca o maşină să nu stea prea mult fără să fie ofertată. AI-ul o să se ocupe de ce trebuie făcut repede şi tu te ocupi de ceea ce contează cu adevărat. Cam asta vrem noi să facem cu această nouă versiune.

Utilizatorii normali să devină «super humans»“, a detaliat Sorin Bârsan. Soluţia este deja utilizată în 65 de locaţii din România, de către dealeri care vând în total 14 branduri auto. „În prezent lucrăm cu majoritatea dealerilor Mercedes din România. Practic, ajungem la aproape toate brandurile mari care sunt pe piaţă, printre care şi Hyundai, Mazda, Suzuki, MG şi BYD“, a menţionat el. Investiţia totală în proiect se ridică în prezent la circa 900.000 de euro, din care 400.000 de euro au provenit din fonduri proprii, iar 500.000 de la un fond de investiţii şi de la business angels. „250.000 din euro din sumă au venit de la Fortech Investments. Ceilalţi au fost investiţi de noi şi tot ce am construit, am reinvestit. Între timp, anul acesta am mai luat o rundă bridge pentru extinderea pe plan internaţional şi ne dorim să luăm o rundă şi mai mare spre sfârşitul anului”, a explicat Sorin Bârsan.

Ca prim obiectiv al expansiunii în străinătate, start-up-ul vrea să atragă o serie de clienţi care să testeze platforma sa. „Ne-am setat să avem aproximativ cinci clienţi atraşi până la finalul acestui an, chiar dacă poate o parte dintre ei vor fi proiecte pilot sau o formă din aceasta de a-i atrage alături de noi de la început”, a precizat Felicia Bârsan.     


„Anul trecut am încheiat cu venituri de peste 600.000 de euro, dintre care mare parte au fost venituri recurente, adică din subscripţii. Anul acesta ţintim să ne dublăm, minim să ne dublăm veniturile.“

Sorin Bârsan, cofondator, Sales Partner

„Momentan am ridicat o rundă bridge pentru primii paşi pe piaţa internaţională. Mai departe vizăm o rundă de cel puţin un milion de euro. Deocamdată ne axăm 100% pe extinderea în Marea Britanie şi în paralel în Germania.“

Felicia Bârsan, cofondatoare, Sales Partner


Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Până acum s-au difuzat peste 1.200 de ediţii ale ZF IT Generation.



Rubrica Start-up Pitch

1. Invitată: Loredana Qvist, cofondatoarea SalesTools AI

Ce face? Dezvoltă o platformă de automatizare a vânzărilor B2B cu ajutorul inteligenţei artificiale.

„Obiectivul nostru este să ajungem la vânzări cuprinse între 2 şi
3 milioane de dolari la finalul anului. Creşterea va fi de cel puţin de cinci ori faţă de anul anterior. Ca şi clienţi, încercăm să ajungem în mai multe companii care sunt globale, enterprise, companii care au desfacere în mai multe pieţe şi foarte multe companii care cresc. Ne place şi că se mişcă lucrurile foarte repede în companii mid-market peste 100 de angajaţi.”

2. Invitată: Saya Burhan, fondaroarea Delizia

Ce face? A construit o aplicaţie mobilă care permite personalizarea integrală a torturilor - de la formă şi culoare până la aromă şi design.

„Ne propunem să transformăm modul în care oamenii îşi comandă torturi personalizate
într-un mod inovator. Delizia este o aplicaţie în care îţi alegi tortul exact cum vrei: formă, culoare, aromă, design - avem sute de opţiuni disponibile. Plasezi comanda din aplicaţie şi tortul ajunge direct acasă, de pe o zi pe alta.“

3. Invitat: Cătălin Stâncel, cofondator YellowGrid

Ce face? A a dezvoltat un sistem de management inteligent al energiei pentru prosumatori.

„Ne-am gândit la o soluţie care uneşte, ceea ce numim în domeniu o «centrală electrică virtuală», mai multe unităţi de producţie de prosumatori, putând să controlăm 10.000-100.000 de sisteme simultan, ca şi cum ele ar fi o singură fabrică de producţie de energie, nu 100.000 de case, fiecare producând în felul ei. În acest fel, putem să comercializăm energia, în numele prosumatorilor, pe pieţele de energie.”


Rubrica Start-up Update

1. Invitaţi: Alexandra Boroş şi Victor Tanvuia, fondatori ai SQB Robotics - soluţie de magazin robotic complet automatizat.

Ce e nou? Start-up-ul braşovean se află în etapele finale în vederea închiderii unei runde de finanţare în valoare de circa 500.000 de euro, fiind în discuţii atât cu business angels, cât şi cu un fond de investiţii. Investiţia va fi utilizată pentru a scala producţia şi a instala primele unităţi comerciale, după o perioadă de aproape un an de testare a prototipului. Astfel, începând cu luna septembrie vor fi lansate patru magazine: unu în Bucureşti şi trei în Braşov.

Alexandra Boroş: „Până acum investiţiile în proiect au ajuns la 100.000 de euro, iar în prezent suntem aproape de încheierea unei runde de finanţare. Avem angajamente, «letters of intent», şi suntem fericiţi să raportăm că am avut conversaţii cu diferiţi investitori care se materializează. Această investiţie ne va ajuta foarte mult să implementăm planul de extindere pe care îl avem începând cu septembrie.“

Victor Tanvuia: „Vorbim de un echipament cu 6 metri lungime pe 2,4 metri lăţime şi 2,5 metri înălţime. Deci este clar că vorbim de cu totul altă ligă de echipamente. Într-un automat de vending, ştim cu toţii, încap câteva produse, nu neapărat foarte mari, nu este neapărat un spaţiu foarte flexibil; sunt proiectate pentru o idee şi fac foarte bine treaba, dar atât. Noi am venit cu o soluţie robotică care practic înlocuieşte vânzătorul dintr-un magazin de convenienţă. L-am făcut un roboţel mic care umblă printre rafturi şi culege comanda clientului.”

2. Invitat: Ciprian Cazacu, cofondator şi CEO, easySales – platformă pentru automatizări în e-commerce

Ce e nou? Start-up-ul românesc a integrat noi market-place-uri în platformă, precum gigantul chinez Temu, şi de anul acesta a intrat şi pe piaţa din Polonia.

„Este într-o fază de pilot proiectul cu Temu. Vorbim cu cei din China direct şi înţelegerea modalităţii de comercializare a produselor din Europa diferă destul de mult de cele din China şi atunci găsirea unui numitor comun, a felului în care funcţionează lucrurile în Europa, cât şi a modului în care ei au disponibilitatea de a face anumite schimbări în China, durează şi se ajustează. Dar odată cu Temu România, am lansat şi Temu în Polonia, în ţările din jur, în special. De asemenea, am lansat Trendyol, inclusiv în Slovacia.“

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.