În 2006 vă spuneam povestea lui Bogdan Putinică, tânărul care îşi vindea primul business cu 7 mil. euro. Azi e vicepreşedintele unui grup mondial care valorează 100 mil. de euro

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 14 octombrie 2014 7718 afişări

Business Magazin l-a prezentat în 2006 pe Bogdan Putinică, un tânăr antreprenor care ajunsese în atenţia Adecco.

În 2006 vă spuneam povestea lui Bogdan Putinică, tânărul care îşi vindea primul business cu 7 mil. euro. Azi e vicepreşedintele unui grup mondial care valorează 100 mil. de euro

Dintr-un licean care visa să aibă bani pentru un computer, Bogdan Putinică a ajuns să câştige 2.500 de dolari lunar la 23 de ani. Cu 14 ani în urmă, la o masă de la McDonald’s Unirii, făcea planurile pentru business-ul propriu. În 2006 îşi vindea firma pentru câteva milioane de euro către Adecco, o companie elveţiană poziţionată pe locul 265 în Top Fortune Global Index 500.

Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

Cover Story 2006



Printre fel de fel de maruntisuri, Bogdan Putinica, CEO al IP Devel, pastreaza pe birou, in stanga monitorului, si un turn Eiffel auriu - unul ce poate fi cumparat, cu 2-3 euro, de la orice taraba cu suveniruri de pe malul Senei. Il pastreaza pentru ca-i aminteste de o afacere, nu de vreo vacanta. La Paris s-a intalnit pentru prima oara, in noiembrie trecut, cu Jean-Manuel Bullukian, seful diviziei de IT al companiei elvetiene Adecco, mai mare concern de resurse umane din lume. Discutia, al carei deznodamant e anuntul de saptamana aceasta al unei tranzactii de cateva milioane de euro, a durat mai multe ore. Cand Putinica si Daniel Bogdan - fost coleg de liceu, acum partenerul sau de business - au iesit din sediul Adecco, s-au uitat unul la altul si au spus aproape in acelasi timp: "E prima oferta care ne place".

O concluzie neobisnuita pentru o companie care isi facuse un obicei din a refuza ofertele de preluare venite in ultimul timp intr-un ritm de 3-4 pe an, atat din strainatate cat si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii, a povestit pentru BUSINESS Magazin Bogdan Putinica saptamana trecuta, inainte de anuntul oficial al vanzarii. Atunci insa, ceva a fost diferit. "Ne-am simtit foarte confortabil. Oamenii aceia aveau aceeasi viziune cu noi, aceleasi planuri de crestere in piata.

In plus, ne potriveam bine - ce n-aveam noi aveau ei si ce n-aveau ei aveam noi". Discutiile pornite la acea intalnire aveau sa se finalizeze noua luni mai tarziu, adica in urma cu doua saptamani, cu decizia de vanzare a unui pachet de actiuni de 76% din IP Devel, o companie cu venituri de 1,7 mil. euro anul trecut, catre Adecco - o companie cu afaceri de peste 18 miliarde de euro, inclusa in 2005 in Top Fortune Global Index 500. Luand in calcul marimea companiei romanesti, care tinteste o cifra de afaceri de 4 milioane de euro anul acesta si marja de profit care trece de 30%, tranzactia este estimata de specialisti din piata la circa 6-7 milioane de euro.

Eugen Schwab-Chesaru, directorul general al filialei locale a Pierre Audoin Consultants, firma care a intermediat vanzarea, a confirmat pentru BUSINESS Magazin ca valoarea tranzactiei este de ordinul milioanelor de euro, dar mai mica decat cea de anul trecut dintre Forte Company si Siemens (care s-a ridicat la 10 milioane de euro - n.r.).

Care a fost mecanismul din spatele acestei achizitii? Adecco, un gigant al pietei de resurse umane care in ultimii ani cauta sa se extinda si pe alte linii de business, inclusiv servicii IT, a pus la punct o strategie foarte clara de crestere in Europa de Est, regiune considerata in industrie o zona foarte buna de competente tehnice.

"In Bulgaria deschid call-centere, in Slovacia deschid help-desk-uri", explica Putinica. In Romania, unde Adecco are deja o filiala de resurse umane, elvetienii au inceput vara trecuta sa caute o firma producatoare de software. Nu orice fel de software, ci soft pentru echipamente non-computer, adica pentru o gama variata de produse precum telefoane mobile, frigidere, televizoare, telecomenzi, controllere de aer conditionat si multe altele. In limbaj de specialitate, "soft embedded", adica o piata care, spun studiile, o va depasi in 1-2 ani pe cea a software-ului clasic, pentru computere.

Sfatuiti de compania de consultanta Pierre Audoin Consultants, elvetienii s-au uitat la mai multe posibile tinte de achizitie, dar au intrat in discutii cu una singura - IP Devel, spune Bogdan Putinica. Compania romaneasca are o linie mai larga de activitate in domeniul software, insa doua directii principale: soft embedded si servicii de testare si validare. "Asta este ce facem cel mai bine si ceea ce Adecco nu avea", observa Putinica. Daca in mod normal negocierile pentru o astfel de achizitie sunt dure si lungi, discutiile dintre IP Devel si Adecco n-au fost deloc asa. "Nu a fost o negociere dura. A presupus mai mult probleme legale si financiare (asa-numitul due-diligence - n.r.) si tehnice, pentru a vedea cum se integreaza procesele de business ale celor doua companii", povesteste Putinica, fost presedinte si CEO al IP Devel, actual CEO al noii divizii a Adecco (firma isi va pastra numele IP Devel).

Dupa ce elvetienii s-au convins ca IP Devel e firma care le trebuie, s-a trecut la lucruri mai concrete: suma si procentul de actiuni care urma sa fie cedat. Elvetienii au avut o singura conditie, sa li se cedeze pachetul majoritar de actiuni, pe care Putinica si directorul tehnic Bogdan au acceptat-o in momentul in care au cazut de acord ca oferta Adecco este cea mai buna solutie pentru dezvoltarea viitoare a firmei. "Cea mai buna idee (din timpul negocierilor cu Adecco - n.r.) a fost sa nu negociem noi direct, ci sa-i lasam doar pe consultanti (Altria Capital - n.r.), pentru ca in astfel de discutii e posibil sa apara situatii conflictuale. Asta n-ar fi fost de dorit, pentru ca urmeaza ca mai tarziu sa lucram impreuna", spune Putinica.

"Nu s-a negociat pe bani", pentru ca evaluarile facute de cele doua parti cu privire la cat valoreaza IP Devel au fost destul de asemanatoare, spune Putinica. In schimb, "pe procente s-a discutat o perioada". Daca initial elvetienii au solicitat doar un pachet majoritar, dupa procesul de due-diligence negocierile s-au finalizat prin vanzarea unui procent mai mare, de 76%. 

Pentru a putea ceda un procent atat de mare, toti actionarii companiei, cu exceptia lui Putinica (care a pastrat 24% din cele 50% pe care le detinea), si-au vandut intreaga participatie. Daniel Bogdan a renuntat la cei 44% din IP Devel pe care ii detinea, Andreea Putinica, fosta sotie a lui Bogdan Putinica, a vandut 4%, iar doi programatori, Liviu Georgescu si Daniel Turcanu, cate 1%. Spune ca nu a vandut pentru bani, ci pentru dezvoltarea viitoare, si pare sa stie exact ce are de facut in urmatorii ani. "Ramanem autonomi, se pastreaza echipa de conducere (sapte directori, inclusiv Daniel Bogdan si el - n.r.), vom fi un centru de profit de sine statator". 

Ce se schimba? In primul rand, dimensiunile companiei. Daca in prezent are circa 130 de angajati, IP Devel va creste la 500-600 de oameni in urmatorii doi ani, prevede Putinica. "Vom fi cel mai mare player in zona noastra de activitate". 

In prezent, compania se bate pe piata cu firme si mai mari, si mai mici, dar nici una nu este un competitor direct, crede CEO-ul, care aminteste totusi de rivalul UTI, grup condus de Tiberiu Urdareanu. "Ei activeaza insa mai mult pe zona industriala, in timp ce noi oferim consultanta si servicii". 

In al doilea rand, se schimba anvergura pietelor tintite. Daca IP Devel avea si pana acum clienti diversi, solutiile fabricate in Romania ajungand in SUA, Europa si Asia, de acum inainte compania va putea uza de forta de marketing a gigantului Adecco. De altfel, in urmatoarele luni, unul din principalele obiective ale lui Putinica este sa faca IP Devel cunoscuta pentru cat mai multi dintre oamenii care lucreaza in cele peste 6.000 de birouri din 70 de tari ale Adecco. "De acum inainte targetam toata lumea", spune Putinica, multumit ca a reusit sa evite ca firma pe care a fondat-o sa ajunga "un departament intern al firmei cumparatoare". In trecut, a avut oferte de preluare de la clienti mari - printre cele mai mari nume se numara AT&T Wireless, Qualcomm, Reuters, Siemens VDO - insa de cele mai multe ori era vorba de companii care doreau ca dupa preluare IP Devel sa lucreze in exclusivitate pentru ele, strategie neagreata de Putinica.

"Nu m-am gandit niciodata cati bani vreau sa castig", explica el. "Am crezut mereu ca daca imi fac treaba bine, vor veni si banii". Pentru asta, a facut o alegere in privinta firmei sale: "Am stat mereu departe de zonele mainstream, unde activau multe companii. Noi nu o sa facem niciodata site-uri sau softuri de contabilitate".

Incet-incet, de-a lungul timpului, obiectul de activitate al firmei s-a concentrat pe software-ul embedded. "In lume exista zece device-uri non-computer la fiecare computer", explica logica de business a IP Devel Daniel Bogdan, care este directorul tehnic al companiei (CTO). Asta inseamna ca, pe masura ce creste dorinta oamenilor de a se inconjura de echipamente tot mai inteligente, va fi mare nevoie de programatori care sa stie cum sa faca frigiderul, aragazul, fierul de calcat sau televizorul sa "dialogheze" cu utilizatorul. "Cipul cat o musca din fierul de calcat trebuie programat de cineva", il sustine Putinica.

Acest domeniu ar putea fi asimilat unei nise, insa el spune ca nu este asa. "Este o nisa prin nivelul ridicat al competentelor de care ai nevoie ca sa programezi astfel de echipamente, dar ca piata este imensa", observa Putinica. In acest domeniu, "doar programarea nu este de ajuns. O aplicatie poate sa scrie toata lumea, dar ca sa poti sa te duci direct in miezul hard-ului si sa scrii niste drivere sau sa optimizezi niste coduri ai nevoie de cunostinte de electronica si de know-how specific echipamentelor pe care lucrezi".

Istoria de antreprenor a lui Bogdan Putinica are radacini vechi. "In prima zi de liceu, in clasa a IX-a, m-am gandit prima oara sa-mi fac firma. Era un entuziasm gen Sillicon Valley". A lucrat din clasa a X-a, primul job l-a avut la o firma care facea distributie de calculatoare, unde se ocupa impreuna cu colegul Daniel Bogdan de intretinerea retelei si a sistemelor de operare. Acolo a primit pe mana un calculator, ceea ce era "genial pentru niste pusti de clasa a X-a care n-aveau bani de asa ceva". Au avut la dispozitie aproape un an de "sponsorizare intelectuala" in care au invatat pe cont propriu, la locul de munca, o multime de limbaje de programare, profitand de avantajul de a avea un computer intr-o perioada cand costul "era prohibitiv". Pasiunea lui Putinica pentru programare vine din scoala. 

Inainte sa aiba acces la un calculator, spune ca a invatat limbajul de programare Turbo Pascal cu cartea si creionul in mana. "Scriam instructiuni, le subliniam cu creionul". Abia dupa un an a avut acces la un computer si a putut sa-si testeze programele. "Tineai totul in cap si pe hartie".

Dupa ce a terminat Liceul de Informatica din Bucuresti, a luat-o pe alt drum decat prietenul sau Daniel, care a mers la Facultatea de Automatica. A preferat ASE-ul, sectia Banci si Burse de Valori. "Ma saturasem de fizica si matematica, si am zis ca stiu destul despre calculatoare ca sa pot sa invat singur ce vreau". In anul doi de facultate a fost recrutat de un coleg care lucra la Reuters Romania.

"Au fost patru ani extraordinari. Am facut marketing cu influente IT. Au investit multi bani in pregatirea noastra". In acea perioada a castigat si primii bani din cunostintele sale, dupa mica afacere incercata la inceputul facultatii, cand cumpara piese de calculatoare, le asambla si vindea sistemele. Atunci a castigat cam 2.500 $ dupa ce a vandut vreo zece calculatoare, dar primul castig serios a venit la 22 de ani, tot in "perioada Reuters". A aflat de un site american nou deschis unde softistii puteau aplica pe proiecte. "Mi s-a parut genial si am licitat pe toate proiectele de peste 20.000 $".

Erau trei la numar si, datorita cunostintelor de business acumulate la Reuters, combinate cu cele tehnice, le-a castigat pe toate. In final, impreuna cu Daniel Bogdan si un alt prieten, au reusit sa le livreze pe toate la timp si in conditiile cerute, asa ca s-au ales cu "o caruta de bani". Cu banii aceia au mai angajat cativa prieteni si, pentru ca nu aveau birou, se intalneau sa discute la McDonald’s, in Piata Unirii. "Faceam sedinte de productie si dezbateam la cate o masa din acelea de sase persoane, unde incapeam cu greu. In momentul in care am ajuns sa fim sapte, ne-am facut firma". Era in 2000, cand a plecat de la Reuters si a infiintat IP Devel. 

Ideea de nume le-a dat-o un partener de business ocazional din Anglia. Nu au mai facut afaceri impreuna, dar ideea cu numele le-a placut si au pastrat-o. IP reprezinta acronimul de la "Internet Protocol", iar Devel, o prescurtare de la "developer", dezvoltator de software. Intre timp, folclorul din companie a dat tot felul de interpretari acronimului "IP", de la "intelligent people" pana la "idiot programmers", povesteste razand directorul tehnic Daniel Bogdan. 

Dupa primele proiecte reusite pentru clientii "adunati" de pe site-ul american, in presa internationala au aparut cateva articole despre IP Devel, care le-au adus imediat alti clienti. Cand si-a deschis filiala de la Timisoara, Siemens VDO lucra cu ei de doi ani, acesta fiind practic si primul client mare. Un alt nume demn de mentionat este InterVideo, principalul producator de software pentru DVD din lume. Banii castigati de la americani i-au investit in deschiderea de noi piete, de data aceasta in Europa. Ideea s-a dovedit castigatoare la inceputul anilor 2000, cand crahul dot-com a dizolvat multe firme de pe piata americana, dar pentru IP Devel nu a avut nici un efect negativ vizibil, spune Putinica. "La momentul crah-ului aveam deja jumatate din venituri asigurata din Europa". Iar banii din Europa si SUA au fost reinvestiti pentru extinderea catre Asia. "Japonezii au un stil de a face business total diferit". 

In primele noua luni, in Japonia nu au semnat nici un contract. "Ei fac afaceri foarte mult pe incredere. Intrebau mereu daca mai avem alti clienti japonezi. Dupa primul contract, au inceput sa curga".

In Japonia mergeau o data la doua luni, dar per total, timpul petrecut in deplasari sau la birou nu este deloc putin. "Acum cativa ani munceam si 20-22 de ore pe zi. N-a fost pe termen lung, eram intr-o perioada de acumulare a firmei", spune Putinica. Numai ca firma nu i-a adus doar lucruri bune. Casatorit in 2002, el a divortat anul acesta. "Focusul meu a fost pe cresterea afacerii si din nefericire mi-am dat seama de impactul negativ asupra vietii personale prea tarziu".

Nici Daniel Bogdan nu are prea mult timp in afara biroului - este casatorit din 2004 - dar spune ca reuseste sa echilibreze munca si familia. Cei doi muncesc cam 12 ore pe zi, iar timpul pentru viata personala si-l dozeaza in week-end. "Evitam sa muncim si in week-end, ca sa nu ne ardem bateriile". Orele suplimentare nu raman insa nerecompensate financiar. Senzatia lui Putinica cand a inteles ca tocmai a facut primul milion de dolari? "A fost misto. Eram la birou, tocmai semnasem un contract cu un client american. Am simtit mandrie si sentimentul ca trecusem in alta liga". Bogdan spune ca nu retine neaparat momentul cand a ajuns la primul milion castigat, cat momentul in care a semnat primul contract a carui valoare depasea un milion de dolari. "Imi amintesc cand m-am uitat pe contract si am vazut toate acele cifre".

Cei doi manageri spun ca nu ar vrea sa traiasca in afara, cel putin nu inainte de pensie. "Romania are o multime de probleme, dar nu trebuie uitat ca oportunitatile de aici vin tocmai din aceste probleme. Oportunitatile si problemele vin la pachet", observa Bogdan. Putinica spune ca atunci cand ai suficienti bani este mai usor sa "navighezi" printre probleme. Averea sa este compusa din lucrurile "clasice", precum casa, masina (BMW Z4), dar si investitii in terenuri, cladiri si la bursa. Spune ca va continua sa investeasca, insa nu neaparat in domenii previzibile, precum cel imobiliar. "Ma intereseaza biofarmacia si serviciile pentru clasa de mijloc". 

Apropo de termen lung, unde crede Putinica ca va fi peste cativa ani? "In cinci ani, vad IP Devel intr-o cladire gen Oracle Tower din Pipera, cu 700-800 de angajati". Isi va mai deschide vreodata o firma proprie? Poate nu foarte curand, dar pe termen lung nu e exclus. "Nu ma vad stand degeaba, adunand ciuperci sau admirand flori".

In fond, ar fi si greu. Business-ul i-a atat de mult din viata incat pana si micul turn Eiffel de pe birou, in loc sa insemne joie de vivre, ii aminteste de locul in care a inceput cea mai buna afacere de pana acum.

Urmărește Business Magazin

/bm-10-ani/povestitor-de-viitor/in-2006-va-spuneam-povestea-lui-bogdan-putinica-tanarul-care-isi-vindea-primul-business-cu-7-mil-euro-azi-e-vicepresedintele-unui-grup-mondial-care-valoreaza-100-mil-de-euro-13385148
13385148
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.