Schimbare de paradigmă în domeniul bijuteriilor

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 29 octombrie 2017 249 afişări

Pietrele preţioase incluse în bijuterii sunt, de regulă, cumpărate gata şlefuite şi pregătite de utilizare de la firme specializate. Mai nou însă, o serie de companii din domeniul haute joaillerie preferă să controleze ele tot procesul transformării unei pietre preţioase ca diamantul de la stadiul brut la bijuteria finală în care va fi montat, scrie CNN.

Schimbare de paradigmă în domeniul bijuteriilor

Case precum cea britanică Graff Diamonds sau cea elveţiană Grisogno cumpără diamante brute la preţuri de zeci de milioane de dolari direct de la producătorii deţinători de mine pe care le prelucrează apoi, după studii atente care să indice cea mai potrivită utilizare pentru ele, în bijuterii spectaculoase.

Atunci când cumpără astfel de pietre, au grijă să se afle, pentru că o ştire despre un diamant brut scump trezeşte interesul cumpărătorilor care aşteaptă nerăbdători să vadă produsul final. Alte case, precum Chopard, preferă să meargă direct la sursă pentru a se asigura că diamantele folosite sunt obţinute fără exploatarea celor care le-au extras şi cu un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.