Banii comuniştilor de altădată

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 03 decembrie 2017 115 afişări

Trăit de unii, obiect de studiu pentru alţii, comunismul e un motiv bun şi pentru expoziţii, dintre care una dedicată nici mai mult, nici mai puţin decât banilor aflaţi în circulaţie în ţările socialiste, aşa cum este The Currency of Communism organizată de British Museum.

Banii comuniştilor de altădată

Neputând renunţa la bani, pentru că trebuia să aibă relaţii comerciale şi cu statele capitaliste, ţările socialiste i-au transformat în elemente de propagandă, de prezentare a aspiraţiilor lor folosind imagini foarte frumoase, susţine curatorul expoziţiei, Thomas Hockenbull, citat de CNN, de unde şi interesul peste timp pentru bancnotele din vremea comunismului, precum şi a afişelor care transmiteau maselor tot felul de mesaje educative, care se regăsesc şi ele în The Currency of Communism.

Printre exponate se numără o bancnotă din Somalia, cu o femeie care ţine o lopată, o armă şi un copilaş, ori un afiş din Uniunea Sovietică cu o familie adunată în jurul unui pian şi mesajul că asemenea obiecte se pot cumpăra numai economisind bani puţin câte puţin.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.