Autobijuterii de altădată

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 15 aprilie 2018 84 afişări

Chiar dacă modele cunoscute de maşini de odinioară nu se mai fabrică şi nu mai există decât în muzee ori în garajele colecţionarilor, ele pot fi readuse în atenţia lumii prin elemente distinctive ce le-au aparţinut cândva.

Autobijuterii de altădată

O astfel de iniţiativă a avut, scrie The New York Times, designerul Julie Gardel Bazin, nepoată a unui artist renumit, fost aviator în primul război mondial, François Victor Bazin. El a creat ornamente celebre pentru maşini, cum ar fi barza în zbor care împodobea în 1920 automobilele mărcii Hispano Suiza ori capul africancei Nobosudru, creat în 1925 pentru autovehiculele Citroën participante la expediţia Croisière noire din Africa Centrală.

Pentru început, Julie Gardel Bazin, care a crescut înconjurată de lucrările bunicului său, a lansat anul trecut în ediţie limitată reproduceri sub formă de statuete după creaţiile acestuia, iar în acest an o gamă de bijuterii, deschisă de piese cu imaginea lui Nobosudru, pe brăţări, cercei sau inele. Bijuteriile sunt lucrate manual din argint şi neplacate cu rodiu, pentru ca prin purtare şi trecerea anilor să capete aceeaşi patină ca sculpturile, afirmă creatoarea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
masini,
creare,
elemente,
fabrica,
modele,
muzee

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.