Ţara unde energia e gratis iar oamenii îşi încuie rar casele şi maşinile

Postat la 13 septembrie 2017 2672 afişări  

Ţara unde energia e gratis iar oamenii îşi încuie rar casele şi maşinile
Ţara unde energia e gratis iar oamenii îşi încuie rar casele şi... deschide galeria

Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. 

Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com

Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

"Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda", a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. "Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp - n.n.) costă 50-55 euro pe lună", a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. "De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.", spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.

"Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta", spune şi jurnalistul Egill Helgason.

Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

http://www.businessmagazin.ro/arta-si-societate/lifestyle/tara-unde-energia-e-gratis-iar-oamenii-isi-incuie-rar-casele-si-masinile-16727468
16727468
comments powered by Disqus
Rugbist pe piaţa servirii rapide Rugbist pe piaţa servirii rapide

Galezul Mark Hilton aseamănă businessul cu un joc de rugby, sport de care a fost pasionat în copilărie: o echipă are succes atunci când diferitele individualităţi reuşesc să funcţioneze împreună. Acesta a fost şi principalul obiectiv al mandatului său început în urmă cu şase ani în România, când a acceptat să treacă din postura de reprezentant al francizorului în cea de dezvoltator al francizatului pentru expansiunea pe piaţa locală a unor branduri globale precum KFC şi Pizza Hut.

vezi continuarea
ZF.ro
Un fost oficial de top RUPE TĂCERAE. Care este scopul suprem al Facebook şi al reţelelor de socializare. Adevărul este şocant Un fost oficial de top RUPE TĂCERAE. Care este scopul suprem al Facebook şi al reţelelor de socializare. Adevărul este şocant
ONE.ro
Lidia Buble s-ar fi despărţit de Răzvan Simion: "Vă aşteaptă multe surprize” Lidia Buble s-ar fi despărţit de Răzvan Simion: "Vă aşteaptă multe surprize”
Cel mai mare regret al Mariei Băsescu. Ce ar fi vrut să facă în tinereţe
Dragoş Bucur şi Dana Nălbaru au o casă bio, evaluată la 300.000 de euro FOTO
Descopera.ro
BREAKING NEWS! SUA, lovite din plin cu arme care par de domeniul SF. Efectele sunt DRAMATICE. ''S-a mers prea departe. Declanşăm riposta!'' BREAKING NEWS! SUA, lovite din plin cu arme care par de domeniul SF. Efectele sunt DRAMATICE. ''S-a mers prea departe. Declanşăm riposta!''
VIDEO - Un FENOMEN misterios are loc în România şi îi contrariează pe pe toţi cei care îl văd. La 7.000 de km depărtare, în SUA, se întâmplă acelaşi lucru. ''Nu am mai văzut asta în viaţa mea!'' Inclusiv savanţii au fost derutaţi
S-a aflat ADEVĂRUL! Statele Unite ale Americii folosesc controlul asupra vremii pentru a-şi distruge inamicii. Declaraţiile ŞOCANTE ale lui Alan Robock privind experimentele CIA
Go4it.ro
Primele imagini (neoficiale) cu Nokia 9, smartphone-ul cu display edge-to-edge de la HMD Global Primele imagini (neoficiale) cu Nokia 9, smartphone-ul cu display edge-to-edge de la HMD Global
iPhone 8, un smartphone mai rezistent decât pare [VIDEO]
iPhone X, principalul „rival” pentru iPhone 8, nu ar fi nici măcar în producţie
Csid.ro
Top 10 pretentii de ultim moment in dormitor din partea femeilor (studiu) Top 10 pretentii de ultim moment in dormitor din partea femeilor (studiu)
Tulburările sexuale de care ne este teamă să vorbim
Te temi de SEX? Iată de ce poţi suferi!

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.