Germania nazistă era implicată, la acea vreme, într-o campanie de bombardamente asupra Marii Britanii, care se prelungise dincolo de estimările iniţiale. Soldaţii britanici aveau nevoie disperată de transfuzii de sânge, dar cu infrastructura distrusă, ei au fost nevoiţi să caute în altă parte.

Cei care au răspuns apelului au fost cei de la Crucea Roşie americană; dar fiind despărţiţi de 6.000 de kilometri, cele două părţi s-au confruntat cu o nouă problemă: trimiterea sângelui pe continentul european fără a-l altera.

Pentru a rezolva problema, Crucea Roşie a apelat la Charles Drew, un expert în domeniu. El a fost însărcinat cu găsirea unei soluţii pentru a demara cea mai mare operaţiune de donare a sângelui, denumită "sânge pentru Anglia".

Drew a reuşit să separe sângele de plasmă, transportându-l apoi peste ocean; vieţile a mii de soldaţi britanici au fost astfel salvate.

Crucea Roşie a mai apelat o dată la Charles Drew atunci când Statele Unite au intrat în război. El a folosit aceleaşi metode, îmbunătăţindu-le, şi a dezvoltat primul centru mobil pentru donare de sânge. În mod ironic, Drew nu a putut dona sânge chiar el datorită originilor sale afro-americane.