LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Paradoxul pieţei de birouri

Povestea banditului român "Whisky Man", cel mai temut spărgător de bănci din Europa, ecranizată într-un film ce va intra în cinematografele din România săptămâna viitoare

Autor: Florin Casota Postat la 18 ianuarie 2018 4001 afişări

Povestea banditului român "Whisky Man", cel mai temut spărgător de bănci din Europa, ecranizată într-un film ce va intra în cinematografele din România săptămâna viitoare

Ambrus Attila, poreclit ‘Whisky Man’, este un fost spărgător de bănci devenit celebru după zeci de jafuri comise în Ungaria. Attila s-a născut într-o localitate din apropierea municipiului Miercurea Ciuc şi din 1988 trăieşte în Ungaria. Autorităţile maghiare au reuşit să-l prindă după şase ani de căutări, timp în care devenise deja un personaj celebru.

El a fost unul dintre cei mai căutaţi hoţi de bănci din Europa; prima spargere a dat-o în 1993, iar şase ani mai târziu, în 1999, a fost arestat şi ulterior condamnat la 17 ani de închisoare. A ispăşit din pedeapsă 10 ani, fiind eliberat anticipat pentru bună purtare.

Porecla de "Whisky bandit" i se trage de la o legendă, şi anume că obişnuia să bea un whisky dublu înainte de fiecare jaf. În jurul lui s-au construit şi alte poveşti, precum aceea că trimitea sticle de vin poliţiştilor care se ocupau de cazul său.

În cadrul unor interviuri, Attila a declarat că a început să jefuiască bănci din cauza datoriilor. "A fost o alegere conştientă. Nu-mi pare rău de nimic, mi-am ispăşit pedeapsa, am tras multe consecinţe şi multe învăţături din toate astea, dar nu recomand nimănui să mă ia ca exemplu", a mai spus bărbatul.

Ambrus Atiila a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce un american a scris o carte despre el. Drepturile de ecranizare au fost cumpărate de actorul Johnny Depp şi A Viszkis (Banditul Whisky) debutează în cinematografele din România din 26 ianuarie 2018.

Fostul spărgător de bănci are acum o nouă ocupaţie: olăritul. Attila Ambrus a deprins arta tradiţională după gratii şi îşi vinde produsele la un târg de meşteşugari din Sfântu Gheorghe, informează Gandul.info

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
whisky,
bancheri,
film,
johnny depp,
poveste,
roman,
viata,
banci,
produse
/arta-si-societate/lifestyle/povestea-banditului-roman-whisky-man-cel-mai-temut-spargator-de-banci-din-europa-ecranizata-intr-un-film-ce-va-intra-in-cinematografele-din-romania-saptamana-viitoare-16932207
16932207
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.