Esentele vechi, de succes, sunt acum parca mai mult ca oricand relansate, restaurate sau revizuite. Youth Dew Amber Nude (Tom Ford pentru Estée Lauder), Amarige (Givenchy) sau Ano¬nimo Veneziano (Umberto Nobile) se incadreaza in aceasta tendinta vintage. „Nasurile”, profesioniste sau amatoare, se bucura sau se stramba, dar cu siguranta au de lucru.

“Vintage” se poate referi la mai multe lucruri: parfumuri vechi, originale (nedesfacute), re-editari (ca la carti), reformulari (formula adaptata) sau pseudo-vintage, adica doar inspiratia din trecut, fara a reproduce formula autentica (de exemplu, Histoires des parfums sau Reine Margot de la Maitre Parfumeur et Gantier). Apoi, pornind de la terminologia vinurilor, vintage se mai refera si la o editie limitata creata in jurul unei materii prime exceptionale, o recolta speciala a anului in curs, cu anul si materia prima trecute pe flacon. E ceea ce face Givenchy de cativa ani cu Amarige, Organza si Very Irrésistible. Aceeasi casa reediteaza anual un parfum clasic de-al sau, in editii limitate.

Pentru Octavian Coifan, parfumier, vintage este insa un singur lucru - redescoperirea de parfumuri uitate, aflate in numar limitat in lume.

„Interesul meu nu e sa dau impresia, ci sa aduc ceva autentic. Caut si colectionez parfumuri vechi de ani de zile, merg la vanatoare de raritati, la licitatii si targuri de parfumuri in Paris si in orase apropiate, de exemplu salonul Divinessence din decem¬brie.” Fenomenul vintage a aparut cand „persoane care foloseau de ani de zile parfumuri clasice (gen Madame Rochas, Femme, Calèche, Arpège) si-au dat seama ca pe piata nu mai este calitatea olfactiva cu care erau obisnuite de ani de zile”, explica parfumierul roman. Acestea au inceput sa caute (mai ales pe eBay, dar si in stocuri uitate de lume) parfumuri fabricate inainte de epoca reformularilor. Parfumurile vintage adevarate, indiferent de caz, sunt in numar limitat si apreciate de putina lume. Ca arome insa nu se deosebesc foarte clar de cele moderne. Exista vintage florale, vintage-uri mai grele si mai tineresti.

In schimb, exista de multe ori diferente intre un parfum vechi si unul recreat in zilele noastre. Asa cum scria Coifan pe blogul sau, ziua de ieri nu poate sa aiba aceeasi aroma cu cea de azi. Chanel No 5, de exemplu, nu miroase la fel, pentru ca nu se mai foloseste mosc natural si, pe de alta parte, „e vorba de decizia brandului de a «updata» mirosul, de a-i face un «lifting», pentru ca e greu sa fii in top si sa seduci tinerii cu un parfum facut in 1921, fara a avea un aer batranesc”.

Dar cum miroase, de fapt, trecutul? La capitolul resuscitari dupa formule vechi si foarte vechi, Fiori di Capri de la Carthusia, care urmeaza cea mai veche reteta scrisa din lume (din 1390, cu rozmarin si garoafe salbatice), are note florale si citrice, fiind initial creat de calugarii de la manastirea San Giacomo din Capri pentru o regina din secolul al XIV-lea. Parfumul se gaseste si in Bucuresti, la parfumeria Madison.

Creed creeaza, de pilda, „Jasmin Impératrice Eugénie” (din 1870), care se bazeaza pe formula dedicata imparatesei Eugénie a Frantei si e un amestec aristocratic de note citrice cu o baza de iasomie italieneasca si trandafir bulgaresc, plus o pudra de santal si vanilie. Primele impresii, scria cineva pe un site, sunt à la anii ’80 datorita citricelor, iar intr-un final „aminteste de mirosul placut de casa veche”.

Parfumurile vechi originale sunt insa tot mai cautate, preturile lor mergand de la valoarea normala de pe piata (35-50 de euro) pana la triplu sau chiar 1.000-3.000 de euro. „Problema la cele foarte scumpe este ca adesea parfumul se gaseste

intr-un flacon exceptional, ceea ce il face mai rar si deci mai scump”, explica Octavian Coifan. La licitatia de la Hotel Drouot din decembrie 2007, „Flacons à Parfums de Collection”, una dintre cele mai scumpe sticle a fost Viville - Moulin Rouge (1914) vanduta cu 18.500 de euro. Esente resuscitate se pot mirosi la Osmoteca de la Versailles, un rai unde ajung parfumurile „moarte” sau fantomele lor. Totul a inceput in 1990, datorita lui Jean Kerléo, un parfumier care a lucrat pentru Jean Patou. Primul parfum resuscitat de el a fost „Crêpe de Chine” (1925, Millot), un parfum floral, cu o tenta de aluna. Au urmat alte 400 de arome, iar acum sunt peste 1.800. Din pacate, nu toate parfumurile se pot recrea: unele ingrediente sunt interzise in zilele noastre, fiind toxice, altele nu se pot preleva (pentru a obtine mosc natural ar trebui ucise animalele).

La osmoteca pot fi mirosite o crema parfumata din secolul I (formula apartine lui Plinius cel Batran), apa de colonie a lui Napoleon (reconstituita dupa notele servitorilor), cele mai faimoase arome de la Millot, Coty, Houbigant, Les Parfums de Rosine. Totul se recreeaza pe baza formulei originale, care fie a fost data de brandul respectiv, fie a fost redescoperita de ei. De pilda, cei de la muzeu au gasit intr-o casa din Versailles, care a apartinut unui valet al lui Napoleon, o formula a apei folosite de acesta pe insula Sf. Elena. Totul e original 100% si se pastreaza intr-un seif la Versailles, deoarece formula de parfum nu e protejata in Europa de drepturile de autor, nefiind considerata opera intelectuala. Din pacate, muzeul nu are gift shop.