Cum arată fiica lui Johnny Depp - GALERIE FOTO

Postat la 02 iunie 2017 3490 afişări

Lily-Rose Depp a împlinit 18 ani şi şi-a sărbătorit ziua de naştere în Tokyo, alături de echipa Chanel.

Lily-Rose Depp, în vârstă de 18 ani, este imaginea parfumului Chanel No.5 L'Eau. Ea îşi clădeşte o carieră şi în actorie, iar miercuri, Academia de Film franceză a numit-o pe lista nominalizaţilor pentru Premiile César 2017, la categoria "Tânără Speranţă."

Lily-Rose Depp a jucat rolul Isadorei Duncan din filmul “La Danseuse”, debutul regizoral al franţuzoaicei Stephanie di Giusto. Acţiunea este plasată în secolul al 19-lea. Pelicula imortalizează viaţa tumultoasă a dansatoarei de origine americană, Loie Fuller.

Jurnaliştii din toată lumea au numit-o "carismatică şi de o frumuseţe răpitoare", după apariţia sa spectaculoasă pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Cannes din 2016, când Lily-Rose a zâmbit fermecător în faţa fotografilor, la doar 16 ani. Debordând de naturaleţe, Lily-Rose a uimit publicul de pe croazetă cu outfit-ul său rebel, inclusiv pe Vanessa Paradis, membră a juriului pentru competiţia oficială la Cannes 2016.

Johnny Depp şi fosta lui parteneră de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, au împreună doi copii: Lily-Rose, în vârstă de 17 ani, şi Jack, în vârstă de 14 ani. Cuplul s-a despărţit în 2012.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.