Se vehiculeaza tot mai mult informatii despre criza imobiliara ce prinde aripi in Romania. Proiecte blocate de lipsa finantarilor, restrictionarea creditelor, scaderea cererii, disponibilizari... De aici si pana la punerea sub semnul intrebarii inclusiv a situatiei arhitectilor si a constructorilor nu mai e decat o legatura logica evidenta.

Dar daca aceasta criza nu e decat un sut dat speculatorilor imobiliari si o gura de aer proaspat pentru adevaratele proiecte de care are nevoie orasul romanesc in genere? Daca am folosi pauza de doi ani estimata pana la revenirea pietei imobiliare pentru a ne ocupa de scolile, muzeele, aeroporturile, spitalele si toate proprietatile publice prin care orice oras modern se reprezinta?

Anul acesta am vizitat, din nou, patru capitale europene – Budapesta, Viena, Bratislava si Praga. Ultimele doua, mai ales, sunt o dovada clara ca se poate. Se poate ca un oras fost-comunist, cum sunt si ale noastre de altfel, sa se ridice la nivelul centrelor urbane occidentale si chiar deasupra lor. Mi-a fost imposibil sa nu ma intreb de ce orasele noastre sau macar Capitala nu au avut parte, in acelasi timp pe care l-au avut la dispozitie si cele doua capitale mentionate, de o initiativa la fel ca aceea care a transformat Praga dintr-un oras vlaguit de conflicte si regimuri totalitare intr-una dintre cele mai infloritoare capitale turistice europene? Pentru ca banii, am vazut, nu au lipsit nici la noi, o arata cele 25 de mall-uri anuntate pentru 2009 si cele peste 80 de proiecte rezidentiale de mare amploare care sunt acum pe rol in tara.
Revenind in tara, m-am "izbit" de cateva ori de grupuri de turisti europeni plimbandu-se in deriva pe bulevardele Bucurestiului in incercarea de a-i descoperi identitatea urbana. Asta, in lipsa unui traseu turistic bine pus la punct, care sa "atinga" principalele obiective de vizionat, cum exista de exemplu in aceeasi Praga, ca sa nu spun Paris, Londra sau Barcelona. Ma refer la renumitele autobuze intesate de turisti curiosi, dispusi sa plateasca sume rezonabile pentru a vedea, dintr-un foc, ce e mai important la orasul in care au pasit. Ori la arterele pline de cafenele si magazine de suveniruri, care te duc si cu ochii inchisi la un obiectiv turistic ce merita atentia. Si, pentru ca veni vorba, ce obiective turistice mai bune decat muzeele, primariile, casele memoriale, lacasurile de cult, de care nici Romania nu duce lipsa, dar care zac uitate in degradare? Dar, pana acolo, cum ramane cu aeroporturile, garile si hotelurile – primul obstacol de care se loveste turistul venit de peste mari si tari?
Intrebarile sunt multe si implicatiile lor dau batai de cap. Si nici nu am pomenit de trafic, sosele si autostrazi!
Dar tot aceste intrebari dau un raspuns referitor la situatia arhitectilor si constructorilor din Romania. Acelasi raspuns pe care il da si Dorin Stefan, fondatorul biroului de arhitectura omonim, care atrage atentia ca arhitectura nu se poate face fara bani. Tot el subliniaza nevoia implicarii oamenilor cu expertiza in problemele urbanistice, stringente, din tara, pentru ca alta solutie valabila pentru un oras ordonat, logic si viu nu exista.
Nu neg existenta unei crize, evolutiile de pe piata locala si din exterior o confirma. Dar sa nu uitam ca intram in al treilea an in care avem acces la fondurile din cadrul Politicii de Dezvoltare Regionala a UE, gandite inclusiv pentru dezvoltarea urbana. Iar daca celelalte proiecte sunt in impas datorita crizei si, cum se spune, problemele unora inseamna oportunitatea altora, ce ar fi sa ne concentram atentia, in acesti doi ani de pauza de la specula imobiliara, pe adevaratele nevoi ale oraselor din Romania?