Sub o acoperire anostă, Christian ţine contabilitatea unora dintre cele mai periculoase organizaţii criminale din lume. În momentul în care autorităţile ajung pe urmele lui, acesta îşi oferă serviciile unui client legitim: o companie de robotică în al cărei bilanţ apar discrepanţe de milioane de dolari. Lupta pentru supravieţuire începe atunci când contabilul descoperă neregulile financiare din firmă.

Ben Affleck se întoarce pe marile ecrane într-un film ce pare inspirat, pe alocuri, din benzile desenate. Nu este însă cazul aici; The Accountant spune povestea unui om plictisitor jumătate din zi şi foarte activ în cealaltă.

Averea lui Ben Affleck, de 65 de milioane de dolari, se datorează succesului de care s-au bucurat unele dintre filmele sale: Armageddon a generat venituri de 550 de milioane de dolari, iar Pearl Harbour 449 de milioane. Sunt doar două exemple, pentru că şi filmele sale recente precum Gone Girl sau Batman vs. Superman au avut prestaţii decente la box office.

În copilărie, Christian (Ben Affleck) a fost diagnosticat cu autism, dar tatăl său a refuzat să-i acorde ajutor pe ideea că „experienţa e mai bună decât educaţia“. Având totuşi un anumit dar pentru numere, Christian devine contabil, dar se cufundă într-o existenţă duală. El încearcă să balanseze între secretul său de acasă, pe care vă las să-l aflaţi, şi activităţile de la muncă. Christian se împrieteneşte cu Dana (Anna Kendrick), dar relaţia lor devine tensionată când contabilul află că ea este ţinta unor asasini. Povestea se complică, desigur, făcând loc şi altor personaje, precum directorul Trezoreriei (J.K. Simmons, recent recompensat cu premiul Oscar pentru Whiplash).

Scenariul semnat de Bill Dubuque se desfăşoară precum unei nuvele, încercând în primul rând să exploreze personajul principal. Ulterior, atenţia se mută pe alte personaje până ce ajunge la un soi de punct culminant: nu este chiar un moment care să vă ţină pe marginea scaunului, dar dă o anumită finalitate lucrurilor.

Veţi regăsi numeroase scene de arte marţiale, Christian fiind un expert în lupta unu la unu. Numeroase clişee, aşadar, care dau o anumită savoare unui film altfel destul de şters. Chiar dacă filmul are destul de multe pasaje lipsite de logică, efortul actorilor face această producţie una care poate fi urmărită cu o oarecare stare de satisfacţie. Un alt lucru bun: regizorul nu foloseşte partea cu autismul în scopuri sentimentale.

Marea problemă a filmului este dezvoltarea unui număr inutil de mare de planuri secunde; dacă regizorul Gavin O’Connor ar fi urmat doar firul principal al acţiunii, poate că filmul ar fi avut ceva mai multă consistenţă.

Gavin O’Connor a mai regizat anul acesta Jane Got a Gun, un film care a stârnit multe discuţii încă din prima fază a proiectului. Bazat pe scenariul lui Brian Duffield, acesta ar fi trebuit să fie regizat de Lynne Ramsay (We Need to Talk about Kevin) şi să-l aibă într-unul din rolurile principale pe Michael Fassbender. Totul părea să meargă bine; până ce nu a mai fost aşa. Problemele au început în martie 2013, când contractul lui Fassbender cu producătorii francizei X-Men l-a obligat pe acesta să renunţe la western. Casa de producţie a încercat să rezolve problema aducându-l pe Jude Law, dar în ziua în care filmările trebuia să înceapă regizorul nu s-a mai prezentat la post. Lucrurile au mers din rău în mai rău, dar milioanele investite deja în proiect cereau un produs final. Rezultatul a fost filmul lansat la începutul acestui an, care a părut mai mult o încercare de a justifica banii decât o producţie memorabilă.

Acestea fiind spuse, The Accountant este un film cât de cât antrenant, dar nu unul pe care să vreţi să îl revedeţi. Actorii îşi fac bine treaba, justificând astfel promovarea filmului şi cele aproape 50 de milioane de dolari investite. Dacă reuşiţi să treceţi peste primele 30-35 de minute, când The Accountant încearcă să pară un film serios, atunci nu veţi pleca cu o părere atât de proastă din sala de cinema.

NOTA: 5/10