Cronică de film: şi spion, şi contrabandist

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 17 septembrie 2017 236 afişări

Tom Cruise revine pe marile ecrane cu povestea adevărată a unui pilot american a cărui viaţă este dată peste cap în doar câteva luni de zile, în filmul American Made (Barry Seal: trafic în stil american).

Cronică de film: şi spion, şi contrabandist

Cruise îl interpretează pe Barry Seal, un pilot care caută diverse moduri de a-şi întreţine soţia şi copiii – în paralel cu activitatea lui, făcea şi contrabandă cu trabucuri. Potenţialul lui este identificat de CIA, astfel că într-o zi este abordat de agentul CIA Monty Schafer (Gleeson), care îi propune să efectueze mai multe zboruri de recunoaştere în America de Sud în numele guvernului. De aici, lucrurile încep să se complice.

Pilotul nu s-a mulţumit cu banii primiţi de la CIA: se lăcomeşte şi bate palma şi cu Pablo Escobar, celebrul traficant de droguri sud-american, acceptând să transporte cocaină în Statele Unite. Anunţat iniţial pentru lansare la începutul anului, mai exact pe 17 ianuarie, filmul a fost mutat la finalul lunii august din cauza unor probleme în timpul producţiei. Mai exact, în septembrie 2015, în timpul filmărilor ce aveau loc în Medellin, Columbia, doi membri ai echipei de filmare şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit.

Filmul are un ritm extrem de alert, iar tehnica folosită de Liman la montaj – pe care o regăsim şi în filme precum Edge of Tomorrow sau The Bourne Identity – este una care se potriveşte perfect scenariului plin de momente neaşteptate. Mulţi vor pune la îndoială acurateţea istorică a scenariului, pentru că vorbim până la urmă de o poveste adevărată; sincer, mi se pare un aspect mai puţin important, pentru că niciodată nu vei putea să împaci toate părţile implicate.

E plăcut să îl vezi pe Tom Cruise interpretând un rol care e bazat mai mult pe personalitate decât pe abilităţile de a conduce motociclete sau de a se căţăra pe clădiri. Cruise e un actor complet, lucru pe care l-a dovedit în filme precum Jerry Maguire sau Vanilla Sky. Deşi e preferat de regizori pentru roluri de acţiune – dovadă şi recentul The Mummy – el arată că poate da profunzime unui personaj, explorând lupta acestuia cu moralitatea.

American Made e o apariţie binevenită anul acesta, mai ales în contextul în care majoritatea filmelor din 2017 au avut o reală problemă în ceea ce priveşte menţinerea unui ritm dinamic. Chiar dacă anul în curs nu a fost unul extraordinar pentru cinefili, excepţie făcând titluri precum Dunkirk, sfârşitul de an ar putea aduce câteva producţii impresionante: Crimă în Orient Express sau Blade Runner 2049 ar putea să readucă entuziasmul în rândul iubitorilor de film. Până acum, candidaţii la premii sunt puţini şi de cele mai multe ori neconvingători.

NOTĂ: 7,5/10

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.