O carte colectivă (Viorica Buică, Luiza Hanc, Laura Liţcanu, Anca Rotar – texte, Cosmin Dragomir, Şerban Bonciocat, Andrei Mărgulescu, Radu Malaşincu - fotografii) despre noile locuinţe colective din spaţiul românesc şi, implicit, despre re-descoperirea farmecului locuirii urbane pe înălţime.

În anii '70-'80 ai veacului trecut, blocul (sau cum frumos îi spun francezii - HLM, adică locuinţă cu chirie moderată) comunist, proliferant şi invaziv, orwellian repetitiv şi lipsit de stil sau personalitate, a compromis pe termen lung, la noi, ideea de locuinţă colectivă. Programul dezvoltat în acei ani prin grija partidului oferea, e drept, rapid şi ieftin o casă valului uriaş de noi orăşeni, veniţi să întărească dezvoltarea industrială a ţării (marea obsesie a lui Ceauşescu).

Rezultatul este ştiut: zeci de mii de blocuri cu arhitectură primitivă, exclusiv funcţională, au invadat, într-o primă fază, zonele periferice ale oraşelor şi le-au nivelat, găzduind milioane oameni ai muncii. Ulterior, acelaşi tip de clădiri s-a năpustit asupra centrului urban, desfigurând, de această dată, profilurile marilor oraşe. Cel mai afectat a fost, desigur, Bucureştiul, care a găzduit faraonicul proiect al Centrului Civic, care a însemnat nu doar distrugerea unor vechi cartiere, ci şi construirea pe înalt a unor blocuri cu desen neinspirat şi, oricum, incongruent în raport de vecinătăţi.

Contrareacţia, în primii ani ce au urmat momentului 1989, a fost aproape îndreptăţită: o creştere necontrolată, malignă, a suburbiilor, cu case înşiruite, grupate în comunităţi opace, care dădeau iluzia tihnei rurale şi zgândăreau orgoliul noilor îmbogăţiţi de a avea propria "bătătură".

În anii din urmă, oamenii au început însă să redescopere calitatea locuirii în oraş, în clădiri cu mai multe niveluri, iar ceea ce i-a atras au fost tocmai proiectele flexibile, individualizate şi orientate către client, care le ofereau prilejul de a-şi afirma identitatea.

Recentul album editat de Igloomedia descrie, în imagini şi texte elocvente, 19 astfel de proiecte (fie că se numesc imobile rezidenţiale, ansamblu de locuinţe sau imobile de apartamente), care recuperează şi reinterpretează inspirat un anumit tip de ţesut urban, sau pur şi simplu oferă, după cum spune Viorica Buică, coordonatoarea volumului, "alte repere de confort în raport cu blocul comunist", sau propun "alternativele la standardizare". Funcţionale, dar şi atractive, aceste creaţii aparţin unor arhitecţi tineri şi vestesc apariţia, în viitor, a unor spaţii comune mai ample, care ar putea redefini fundamentele locuirii urbane.

"Locuinţe colective din România", Editura Igloomedia, Bucureşti, 2011