E inutil, probabil, să amintesc că toate acele volume şi volumaşe erau de fapt nişte expediente, nişte căi lesnicioase de a ajunge la sufletul, dar mai ales la buzunarul atât de frustratului cititor român. Nu doar traducerile aveau de suferit de pe urma "goanei după aur", ci şi, cu precădere, condiţiile de publicare: hârtie proastă, coperţi aşijderea, ilustraţii cvasi-inexistente.

Între timp, pofta de mister şi ocultism s-a mai domolit, publicul a devenit mai sever şi mai selectiv, iar sectorul tematic pomenit a început să fie tratat cum se cuvine, cu seriozitate, ajungând să fie scos de sub aura de "fruct oprit".

De curând, Editura Art - o instituţie care se ocupă constant de tipărirea unor "cărţi frumoase" (sintagma chiar există în spaţiul francez - "beaux livres" - şi denumeşte albumele ilustrate şi ediţiile de lux) - a publicat un album coordonat de Robert Adkinson şi dedicat simbolurilor sacre. Chiar dacă, după cum spuneam, subiectul a fost harnic exploatat în spaţiul editorial românesc, poate că niciodată nu a fost atât de profesionist "pus în pagină" ca în acest compediu vizual. Textul, fără să aducă lumini noi asupra problemei simbolului, simbolismului şi simbolizării, este onest şi exact, documentat cu rigoare şi articulat didactic, fără elanuri eseistice fastidioase. Acoperă trei categorii de manifestare a simbolului (popoare, religii şi mistere) şi evidenţiază elemente ritualice, mitice şi de spiritualitate, atât din tradiţia orientală, cât şi din cea occidentală.

Dar calitatea numărul unu a volumului stă în forţa de impact a ilustraţiilor sale (770 de planşe, dintre care 595 color), în calitatea reproducerilor şi în layout-ul aerisit, care fac din lectură un exerciţiu delectant, nu doar instructiv. E o călătorie în infinita lume a simbolurilor, dar şi în arta tradiţională, o călătorie care începe în vremea Egiptului, a Chinei şi a budismului antic şi se isprăveşte între arcanele enigmatice ale Tarotului.

Robert Adkinson (coordonator), "Simboluri sacre", Editura Art, Bucureşti, 2012