Minarete pe cerul Dobrogei

Autor: Daniel Nicolescu Postat la 13 ianuarie 2013 58 afişări

Colecţia IglooPatrimoniu a adunat până în prezent câteva albume de referinţă. Îndărătul fiecăruia a stat o idee neobişnuită, seducătoare, surprinzătoare, care a făcut posibilă aducerea în prim-plan a "unor insule de altceva".

Din uriaşul şi incomplet exploatatul nostru patrimoniu arhitectural, năzdrăvanii specialişti de la Igloo au ştiut să extragă esenţe rare, pe care le-au fixat în cadrul unor volume pot face cinste oricărei biblioteci: de la "Haţeg, ţara bisericilor de piatră" la "Bucureştiul ascuns, file de tomografie urbană".

De această dată, ne aflăm în faţa unei antologii care are ca subiect geamiile din România, adică locaşurile de cult islamic ale comunităţii turco-musulmane, împământenite şi încă active în zona Dobrogei. Obiectivul nu mai este, ca în alte cazuri, insolitul (precum în volumul "Kombinat" - dedicat ruinelor industriale) sau extravaganţa (ca în albumul "Kastello", menit să înfăţişeze palatele rromilor care au vrâstat, cu ameţitorul lor kitsch, faţa scumpei noastre patrii), ci o realitate etno-culturală puternică, reverberantă, dar cu poziţionare într-un areal restrâns şi, de aceea, cu vizibilitate redusă.

Tratarea monografică a moscheilor din România (care nu a constituit, până acum, obiectul niciunei cărţi apărute la noi) a fost realizată cu profesionalismul, minuţia şi atenţia cuvenite unei întreprinderi durabile, iar nu cu vioiciunea frivolă pe care o antrenează, îndeobşte, contemplarea exoticului. Dispunem, prin urmare, de un studiu introductiv temeinic, care trasează istoricul comunităţii musulmane din Dobrogea, dar şi de o privire generală, ţesută din consideraţii legate de arhitectonică, asupra celor 67 de geamii şi moschei din România (amândouă contribuţiile îi aparţin lui Cristian Brăcăcescu).

Urmează o hartă a amplasamentului locaşurilor dobrogene (asupra cărora este focalizat volumul, deşi astfel de monumente există şi în alte zone ale ţării) şi, apoi, câte un capitol (texte şi imagini) dedicat unora dintre cele mai izbutite artistic şi mai semnificative cultural geamii de la noi. Pentru că nu doar ele au înfrumuseţat peisajul şi spiritualitatea românească, autorii au considerat util să închidă volumul printr-un glosar de termeni de origine turcă, tătară şi arabă care au sporit vocabularul limbii române. Un omagiu foşnitor şi cald ca un văl de tafta.

"Geamii", colecţia IglooPatrimoniu, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2012

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/minarete-pe-cerul-dobrogei-10457366
10457366
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.