Viata de dupa razboi

Postat la 19 august 2008 49 afişări

La doar sase luni de la crearea efectiva, piata pensiilor private se dovedeste un adevarat camp de lupta in zona resurselor umane: jumatate dintre managerii aflati la conducerea companiilor la momentul zero au plecat deja.

Asa cum piata se poate complica cu o rapiditate extrema, si pasul dintr-o companie mica intr-una de mai mare anvergura poate complica rapid job-ul unui manager, nota Emilia Bunea, viitorul director al ING Fond de Pensii intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin in toamna anului trecut. La vremea respectiva Bunea decisese ca, dupa sapte ani in care s-a ocupat de finantele si investitiile grupului Interamerican, sa se mute la concurenta, preluand functia de CFO in cadrul ING Asigurari. La mai putin de un an de la acest moment, face un nou pas in cariera, de aceasta data in cadrul aceluiasi grup olandez, unde va prelua (dupa obtinerea avizelor necesare) sefia business-ului de pensii private.

 

Schimbarea brusca de cariera, care o duce pe Bunea din zona financiara in cea de management operational a companiei lider de pe aceasta piata, vine dupa demisia surpriza, anuntata la finele lunii trecute, a fostului sef, Radu Vasilescu. Plecarea lui Vasilescu de la carma companiei pe care a condus-o inca din fasa si pana dupa momentul campaniei de aderare initiala si mai apoi de cel de colectare a contributiilor de la participanti, nu este insa decat cea mai recenta dintr-un sir cu mult mai lung. Tot la ING, de aceasta data la compania de asigurari de viata (care administreaza si fondurile facultative de pensii) pana la finele saptamanii viitoare va fi nominalizat un nou CEO, spun reprezentantii companiei, dupa mutarea actualului sef, Bram Boon, in Grecia. Pana atunci, interimatul este asigurat de Cornelia Coman, care a fost anterior director general adjunct al companiei.

 

Revenind insa la piata pensiilor private obligatorii, care i-a interesat in mod deosebit pe asiguratori in ultimul an, nu mai putin de noua dintre managerii aflati la conducerea companiilor in momentul de start (adica jumatate din totalul celor 18 fonduri) nu mai detin in prezent aceasta pozitie. Despartiri tumultoase din cauza unor rezultate sub asteptarile anuntate, plecari linistite si politicoase justificate prin nevoia de a face un nou pas in cariera, iesiri din piata odata cu compania pe care o conduceau – toate au fost experimentate pe aceasta piata de la inceputul anului.

 

Iar “schimbari la acest nivel vom mai vedea, chiar daca nu atat de numeroase cum au fost in ultima vreme”, spune Adrian Allott, fostul CEO al Aviva Pensii, companie care s-a plasat pe locul patru in piata la finele campaniei de aderare initiala. Allott a parasit compania la foarte scurta vreme dupa incheierea acesteia, in ianuarie, fiind inlocuit de Eugen Voicu, seful administratorului de fonduri mutuale Certinvest, preluat de Aviva.

Cei mai mici trei jucatori din piata (actualmente KD Fond de Pensii, Prima Pensie si OTP Fond de Pensii, potrivit statisticilor CNPAS) vor trebui sa fuzioneze cu altii pentru a putea rezista, explica Allott calea de “disparitie” a unor noi sefi din pensii. Din piata au iesit deja patru fonduri din cauza rezultatelor slabe obtinute in campania initiala: Marfin (care avea sub 200 de clienti), Zepter (cu 1.649), AG2R (cu 1.127) si MKB Romexterra (cu 1.884). Odata cu ele, au disparut dintr-un foc patru manageri:Christodoulos Ellinopoulos (Marfin), Marco Simic (Zepter), Gilles Sohm (AG2R) si Enache Jiru (MKB Romexterra).

 

“Era si normal sa se intample asa”, comenteaza Allott, in prezent senior partner in biroul local al americanilor de la Milliman, o companie ce ofera servicii de actuariat si consultanta pentru industria de pensii si asigurari de viata. “Asteptarile managerilor nu au fost realiste”, explica el, invocand momentele din toamna anului trecut, cand asiguratorii anuntau (aproape) cu totii ca vor sa obtina cote de piata de 15-30%, iar o piata de 2-3 ori mai mare decat cea reala nu ar fi fost nici ea de ajuns pentru toti. Prima “victima” a asteptarilor exagerate (sau doar neindeplinite) a fost, in acest lant, Marius Floarea, fostul director executiv al OTP Pensii, care a demisionat la inceputul lunii decembrie 2007. La inceputul mandatului sau, Floarea a anuntat ca vrea sa obtina un sfert de milion de clienti in pilonul II, dar in final maghiarii au atras sub 10% din ceea ce planuisera. Din iulie, la mai bine de jumatate de an de la momentul in care a parasit tabara maghiarilor, Marius Floarea a preluat pozitia de director de reglementare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Pentru alti manageri ce au parasit corabia pensiilor private, plecarea echivaleaza cu un nou inceput in business. “Uneori trebuie sa alegi sa mergi mai departe”, spune Allott, care adauga ca vede in jobul sau actual o cale de se dezvolta profesional. Cu peste 15 ani de experienta in domeniul asigurarilor, el este si presedintele Asociatiei Romane de Actuariat, iar prin functia sa actuala (in singura companie de actuariat independenta din Romania, dupa propriile spuse) “pot contribui si la o crestere a acestei profesii”. De ce a renuntat cu totul la businessul de pensii, dupa despartirea de Aviva? “Acum businessul intra intr-o faza de rutina”, spune el, adaugand ca “razboaiele mari” s-au purtat in faza de pregatire a pietei (cand puterea de lobby a administratorilor in fata autoritatilor a dus la cateva schimbari importante ale cadrului general) si mai apoi in etapa de vanzare. Asemeni fostului sef de la Aviva Pensii, nici Radu Vasilescu nu mai vrea sa se intoarca “la stapan”, dupa cum comenta recent intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, ci isi va face propria firma de consultanta pentru industria financiara. Cel mai probabil, spune Vasilescu, planuri mai concrete va oferi spre sfarsitul lunii august.

 

Pentru Silvia Sarb, fosta sefa a companiei mixte creata de olandezii de la Aegon si clujenii de la Banca Transilvania pentru a aborda piata romaneasca a pensiilor, plecarea din industrie a echivalat cu o avansare. De la jumatatea anului, dupa o campanie de aderare in care BT Aegon a atras circa 3% din piata (comparativ cu 15%, cat isi propusese), Silvia Sarb a fost aleasa de olandezi sa conduca businessul pe care il pregatesc pe piata asigurarilor, Aegon Asigurari de Viata. In prezent, compania asteapta autorizarea finala din partea Comisiei de Autorizare a Asigurarilor pentru a putea “ataca” o piata a asigurarilor de viata cifrata la finele primului trimestru din 2008 la circa 417 milioane de lei (113 ilioane de euro). Prin intermediul acestei noi companii olandezii vor putea aborda, in viitor, si piata pensiilor facultative, pentru care si-au exprimat deja interesul. Sef peste businessul de pensii private a ramas, de la plecarea lui Sarb, Marius Ratiu, fostul director de operatiuni al companiei. Un parcurs oarecum similar a avut si actualul CEO al Interamerican Romania, Frans van der Ent; pentru o scurta perioada anul trecut a preluat fraiele companiei de pensii a Interamerican (venind din pozitia de director general al ING Asigurari de Viata si Pensii din Slovacia) pentru ca din toamna sa avanseze la sefia intregului grup. La conducerea companiei de pensii a ramas Besim Jawad, care fusese anterior manager de proiect pensii private la Interamerican.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/viata-de-dupa-razboi-2939441
2939441
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.