Cum s-a rupt BVB de realitate

Postat la 27 iulie 2008 16 afişări

Romania a ajuns pe locul al treilea in lume dupa Bosnia si Vietnam in privinta scaderilor inregistrate de bursa in ultimul an. Stirea poate parea hazlie, iar bursa romaneasca arata ca dupa razboi. Privind din exterior, chiar aceasta e perceptia.

Scaderea de peste 50% a Bursei in ultimul an ar fi echivalenta, teoretic, cu o recesiune severa a economiei nationale si cu dezechilibre grave. Pe pietele dezvoltate, intrarea bursei pe un trend “bear”, adica o scadere cu 20% fata de maxime, indica o incetinire economica. Piata americana, cea mai lovita criza, a pierdut abia 20% fata de maximele din octombrie anul trecut. In Romania, “ursul” s-a transformat in ultimele luni intr-un monstru cu trei capete care seamana panica in randul investitorilor.

Situatia economica este insa departe de a fi atat de neagra cum o arata evolutia Bursei. E drept, nu e nici atat de roz cum s-ar putea deduce din cresterea economica de 8% din primul trimestru. Inflatia e in crestere, deficitul de cont curent la fel, piata imobiliara se corecteaza, dar totusi salariile cresc, bancile continua sa dea credite, iar companiile de la Bursa raporteaza in continuare rezultate in crestere. De unde atunci aceasta discrepanta?

O explicatie ar fi ca, spre deosebire de pietele dezvoltate unde unele actiuni cresc chiar si pe timp de criza, daca au rezultate bune, in Romania daca piata scade, atunci scad toate companiile listate. Brokerii dau vina pe fondurile straine, care, spun ei, vand sau cumpara tara si nu un sector sau altul. Altii arata cu degetul investitorii locali needu cati si indisciplinati, care se sperie cand piata scade si vand pe sentiment, vand tot.

Poate ca ambele explicatii sunt valabile, dar cine ar trebui sa-i educe pe investitorii locali si mai ales cum s-ar putea ajunge la investitori sofisticati, daca cei cativa care mai sunt acum pe Bursa o parasesc speriati? Lectia pierderilor a fost dureroasa. Exista probabil investitori care au cumparat in urma cu un an si au vandut saptamana trecuta, pe minime. Chiar daca instinctul ar trebui sa-ti spuna sa ramai in piata, asa cum fac cuponarii.

Daca exista intr-adevar investitori pe termen lung in Romania, acestia sunt cei 9 milioane de cuponari care s-au inghesuit sa vanda anul trecut, cat piata a fost sus, iar acum, cand nimeni nu mai vorbeste de cresteri la Bursa, stau si-asteapta vremuri mai bune. Totusi, nu investitorii sunt de vina.

Problema pietei de capital de la Bucuresti este mai degraba una de imagine. In ultimii ani, Bursa a fost neglijata de politicieni si oamenii de stat, care au avut alte preocupari mai importante, cum ar fi marirea pensiilor, decat dezvoltarea uneia dintre verigile cheie ale economiei. Listarile mari care au fost promise, cum ar fi Fondul Proprietatea, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Romgaz, sunt amanate de la un an la altul, indiferent cine este la guvernare. A aparut in schimb impozit pe castigurile la Bursa.

In SUA, caderea pietei de capital a starnit o reactie la fel de puternica precum criza ipotecara. De la sefii celor mai importante institutii ale economiei americane, Fed, Securities and Exchange Comission (SEC), Trezoreria si pana la presedintele Bush s-au asezat la masa pentru a cauta solutii ca sa opreasca scaderile de pe piata de capital. Ca sunt eficiente sau nu pana la urma conteaza mai putin, atat timp cat transmiti un mesaj investitorilor ca le intelegi problemele si incerci sa le rezolvi.

In schimb, niciun politician roman nu a vorbit in ultimul an de scaderile de la Bursa. In fond, cat de interesant poate fi ca vreo 20-30.000 de romani isi pierd banii “jucand” la Bursa cand exista cateva milioane de pensionari care asteapta un punct mai mare la pensie? Pe de alta parte, nici macar cei direct implicati, CNVM si brokerii, nu par foarte preocupati sa gaseasca o solutie, ci prefera sa se atace de cate ori au ocazia.

Brokerii arata cu degetul la salariile umflate de la CNVM sustinute de comisioanele incasate de la oricine vrea sa cumpere actiuni la Bursa, in timp ce autoritatea de supraveghere a pietei de capital spune ca degeaba reduce comisionul, deoarece banii merg in profiturile societatilor de brokeraj si nu la investitori.

Probabil ca ambele parti au dreptate, dar un lucru e cert: un comision de 1% pentru cineva care a pierdut deja 50% inseamna un investitor pierdut. Nici investitorii straini nu au motive sa se intoarca prea curand in piata, atat timp cat formalitatile raman greoaie, iar instrumentele sunt putine si insuficient de lichide. Poate ca aceste aspecte contau mai putin cand piata crestea si toata lumea avea de castigat. Daca Bursa e cartea de vizita a economiei, atunci sa nu ne asteptam sa se imbulzeasca investitorii straini cand le-o intindem rupta si murdara.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
servicii financiare
/analize/servicii-financiare/cum-s-a-rupt-bvb-de-realitate-2826097
2826097
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.