Doua-trei zile in care cursul a fluctuat usor sub nivelul de 4,3 lei/euro au fost suficiente pentru ca multi sa spere ca aceasta va fi ultima reduta in caderea rapida a leului, inceputa chiar din prima zi a anului. Banca centrala ar fi urmat, spuneau (sau poate doar sperau) multi dintre observatorii pietei, sa impiedice leul sa treaca si de acest nou prag, dupa ce in decembrie tot ei ar fi jurat ca nu vor permite niciodata leului sa depaseasca 4 lei/euro. La fel s-a in­­tamplat si atunci cand, rand pe rand, cursul s-a apropiat si ulterior a depasit in forta nivelurile de 4,1 si respectiv de 4,2 lei/euro.

 

Speranta s-a dovedit neintemeiata, atunci cand leul si-a continuat netulburat deprecierea, depasind chiar de la inceputul saptamanii trecute si fara prea mari eforturi nivelul de 4,3 lei/euro. De fapt, dupa doua saptamani in care a cazut constant, pierzand circa 8% din valoare, greu de spus la ce prag anume s-ar mai putea opri si daca la momentul in care cititi aceste randuri nu vor fi fost trecute si alte praguri considerate de nedepasit pana acum. Aparitiile bancii centrale pe piata valutara (banuita de cateva ori in ultimele saptamani ca a intervenit direct pentru a sustine moneda nationala) nu au avut, se pare, decat menirea de a incetini viteza de depreciere si nicidecum de a apara vreun nivel sau altul de curs.