Ce bine ca suntem atat de mici

Postat la 16 noiembrie 2008 17 afişări

Dimensiunile reduse ale pietei de pensii private si decalajul enorm fata de alte state europene din acest punct de vedere s-ar putea dovedi in cele din urma avantaje nesperate in contextul financiar actual extrem de tulbure.

Ce bine ca suntem atat de mici

“Daca ar fi dupa mine, as fi tentat sa intru in piata de actiuni chiar si acum”, spune Eugen Voicu, directorul general al Aviva Investors, compania care administreaza strategia de investitii pentru fondurile de pensii ale Aviva Romania. Actiunile cumparate acum, cand preturile sunt la minime istorice, puse de-a dreptul la pamant de furtuna fara precedent de pe pietele financiare internationale, ar putea aduce peste ani “randamente uriase”. E insa vorba de ani multi, “revenirea nu se va produce de azi pe maine, iar noi nu ne permitem acum sa aratam pierderi clientilor, pentru ca impactul emotional ar fiimens”, spune Voicu.

Pana la momentul cand cei 14 administratori de pensii private obligatorii care mai sunt activi in prezent pe piata romaneasca (din 18 cati au luat startul in septembrie 2007) vor fi“judecati” intaia oara pentru rezultatele obtinute mai este circa un an si jumatate. Legea spune ca dupa primii doi ani de functionare se vor calcula oficial pentru prima data randamentele obtinute de fondurile de pensii, iar cine iese abrupt din media pietei iese din joc. “Mergem, din acest motiv, cu grupul si investim cu totii cam la fel”, spunea in urma cu putina vreme intr-o discutie cu BUSINESS Magazin Crinu Andanut, directorul general al Allianz-Tiriac Pensii Private si presedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) - dar “un astfel de comportament nu se poate dovedi benefic pentru client pe termen lung”.

Goana dupa randamente pe termen scurt, cu orice pret, nu poate aduce nimic bun pentru o industrie afl ata la start, cu atat mai mult cu cat nici pietele financiare nu o duc deloc bine. Oportunitatile cele mai mari vor veni din investitiile pe termen lung - din plasamentele in actiuni, mai precis -, “pentru ca odata si odata trebuie sa iasa din criza asta si cine le va avea in portofoliu va ficategoric un castigator”, sustine Andanut. Pe termen lung, “nu acum, dar cand lucrurile se vor mai linisti putin, cand lucrurile se vor mai aseza si noile centre de influenta se vor clarifica pe pietele financiare”, investitiile pe plan international ar putea fi, la randul lor, o buna oportunitate pentru plasamente.

Cat priveste masuratoarea randamentelor, Andanut crede ca o perioada corecta dupa care ar trebui sa se realizeze ar fi de minim cinci ani. “Ce poti sa arati dupa doi ani de criza?”, se intreaba retoric, adaugand ca, in opinia sa, si 2009 va fi un an marcat puternic de efectele crizei internationale. Industria de pensii ar putea sa fie, de altfel, printre putinii castigatori din aceasta intreaga perioada de zbucum. “Am avut un noroc chior ca piata s-a lansat atat de tarziu”, spune Radu Vasilescu, consultant financiar si fostul sef al ING Fond de Pensii.

Decalajul enorm fata de alte piete central si est-europene (unde fondurile private de pensii existau de ani buni) “ne-a scapat de pericolul de a simti in plin socul”, adauga Vasilescu. In plus, investitiile facute pana acum de companii au fost mai degraba “timide” din cauza volumului inca foarte redus de active de care dispun si s-au indreptat cu precadere spre plasamente sigure (depozite, titluri de stat). Cele mai recente date ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) arata ca la sfarsitul lunii octombrie fondurile de pensii obligatorii aveau plasate 67,81% din active in titluri de stat si municipale, 16,52% in obligatiuni corporative, 13,29% in depozite bancare, 2,07% in actiuni listate si 0,31% in fonduri mutuale. La randul lor, administratorii de pensii facultative (sapte la numar in prezent) au pastrat o linie extrem de prudenta.

Astfel, daca la inceputul anului ponderea plasamentelor in titluri de stat si municipale era de 37%, la finele lunii septembrie a trecut de 66%. In urma cu doua saptamani a intrat in vigoare si o decizie a CSSPP care le va permite administratorilor ca in urmatorul an sa poata sa investeasca pana la 100% din active in titluri de stat, peste plafonul prevazut de legislatia in vigoare. “O decizie absolut normala in conditiile actuale de piata”, apreciaza Radu Vasilescu, consultant independent si fost sef al ING Fond de Pensii; daca nu ar filuat aceasta decizie, autoritatile i-ar fifortat pe administratori sa investeasca in instrumente “foarte periculoase in acest moment”.

Migrarea in masa spre investitii sigure este o miscare cat se poate de naturala in conditiile actuale; la fel au facut in ultimul an si cehii, si polonezii, si ungurii, si bulgarii. Spre comparatie, fondurile poloneze de pensii aveau peste 67% din plasamente in titluri de stat la finele trimestrului al treilea, fata de circa 56% la mijlocul anului trecut, in timp ce ponderea actiunilor s-a redus de la 38,5% in 2007 la 25% in prezent. In Cehia, la jumatatea anului, administratorii de pensii facultative (singurul tip de pensii private care exista) plasasera in titluri de stat peste 78,6% din totalul celor 7,4 miliarde de euro active nete - nivel aproximativ similar cu cel de la finele anului trecut.

In Bulgaria, titlurile de stat reprezinta circa un sfert din investitiile fondurilor de pensii obligatorii, in crestere de la 18,5% la finele anului trecut, iar actiunile si unitatile de fond detin in jur de 21,6% (fata de aproape o treime in 2007). “Multi au ramas blocati cu aceste investitii pe piata de capital”, explica Eugen Voicu; pentru ca portofoliile erau consistente, “nu au mai putut scapa de ele, pur si simplu”. O vanzare in masa ar fidestabilizat cu totul piata de capital locala, volumele de active din administrarea acestor fonduri fiind consistent mai mari decat cele din piata romaneasca datorita istoricului mai indelungat. “Noi am avut mare noroc ca portofoliile de actiuni au fost atat de mici”, completeaza Radu Vasilescu.

Ba mai mult, pe masura ce pietele financiare se vor mai calma, iar fondurile de pensii romanesti vor ajunge sa aiba in administrare active mai consistente, “prindem piata de capital la nivelurile cele mai bune de intrare, cum nici n-am fiputut spera acum un an”, adauga Vasilescu. Peste 20 de ani, plasamentele facute acum in actiuni vor fi“aur curat”, sustine el. Deocamdata, aur curat este pentru administratori posibilitatea de a investi pe termen scurt toti banii in instrumente sigure si cu randamente ridicate, cum sunt titlurile de stat sau depozitele bancare. In acest fel, confruntarea de peste un an si jumatate cu momentul adevarului - calculul si afisarea randamentelor - poate produce surprize placute, spune Vasilescu, “chiar daca randamentele nu vor fispectaculoase”.

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/ce-bine-ca-suntem-atat-de-mici-3504318
3504318
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.