Martine Draullette conduce de aproximativ doi ani divizia de farmaceutice a grupului Roche. S-a adaptat uşor la stilul de viaţă de aici şi, în acelaşi timp, s-a familiarizat şi cu punctele fierbinţi de pe agenda jucătorilor din industrie: lipsa de strategie din sănătate şi clawback-ul. Care este atitudinea ei în abordarea acestora?

“Când ajungi în Bucureşti, ca străin, este foarte uşor; oamenii au foarte bune abilităţi de comunicare în limbi străine, aşa că nu există nicio barieră. Sunt sigură că este mult mai uşor să soseşti aici, decât să ajungi în Paris, unde oamenii nu vorbesc limba engleză atât de mult“, descrie Martine Draulette experienţa sosirii la în Bucureşti, în urmă cu aproximativ 19 luni. Ea conduce divizia de farmaceutice a Roche România, care produce medicamente folosite în tratarea cancerului precum Avastin, Herceptin sau Tarceva. Compania a ajuns la afaceri de 611 de milioane de lei în 2015, potrivit datelor companiei de cercetare Cegedim; compania nu îşi comunică rezultatele, iar oficialii pun această decizie pe seama unor clauze de confidenţialitate internaţionale.

De profesie expert contabil, Martine Draullette şi-a început cariera la PwC, unde a lucrat vreme de 12 ani. La Roche s-a angajat cu aproape două decenii în urmă, ca şef al departamentului de contabilitate şi raportare financiară; în 2004 a fost numită director financiar pentru filiala din Franţa a companiei, iar mutarea în România a fost următorul pas. A lucrat în Paris în majoritatea funcţiilor deţinute, doar în perioada de la PwC a petrecut un an în Regatul Unit. „Trebuie să iei experienţa de expat ca pe un proiect personal. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi întreb pe copii ce părere aveau despre mutarea în România; pentru soţul meu alegerea a fost uşoară, fiindcă nu mai lucrează şi s-a bucurat că vom avea o nouă experienţă. Oportunitatea a venit într-un moment al vieţii noastre personale în care am putut să o acceptăm“, explică Draulette, ai cărei copii sunt studenţi în Franţa şi pentru care decizia mamei lor a echivalat cu mai multă independenţă.

Draulette mărturiseşte că nu ştia deloc România înainte de a venit aici şi avut parte de surprize plăcute: „Aveam prejudecăţi legate de această ţară, dar integrarea a fost foarte uşoară, viaţa este ca în oricare alt oraş european în Bucureşti“. Pasionată de drumeţii, a vizitat Braşovul, Sighişoara, Sibiul şi oraşele mari în care compania are centre de oncologie. „Nu am vizitat mai multe fiindcă nu îmi place să conduc, iar aici durează destul de mult să ajungi dintr-un loc în altul“, explică CEO-ul Roche, care evită chiar şi traficul din Bucureşti, mergând pe jos 40 de minute zilnic spre birou. 

Aprecierile ei nu sunt la fel de pozitive atunci când vorbeşte despre mediul de afaceri local. „Nu este predictibilitate, în special în domeniul sănătăţii, unde nu văd o strategie pe termen lung, cu un plan de investiţii coerent, aşa că este foarte complicat pentru o companie să opereze în aceste condiţii: am avut câţiva miniştri ai sănătăţii doar în ultimele luni. Este foarte dificil să iei decizii bune, inteligente, dacă nu îţi planifici activităţile pe termen lung.“ Astfel, spune că modul în care evoluează Roche este strâns legat de aceste condiţii: „Prin urmare, pot afirma că pe piaţa locală nu este posibil să avem un business sustenabil din cauza modalităţii de taxare a  medicamentelor“.

Martine Draullette se referă la taxa de clawback, aplicată în industria farmaceutică şi care presupune ca producătorii de medicamente să contribuie la finanţarea sistemului public de sănătătate cu un procent din vânzări. Taxa a fost adoptată în 2011 şi reprezenta iniţial între 5 şi 11% din veniturile realizate de companiile farmaceutice prin vânzarea produselor. În prezent însă, procentul a ajuns la peste 20%, potrivit reprezentanţilor pieţei. De altfel, ei solicită prin intermediul asociaţiilor care îi reprezintă mai multă transparenţă în procesul de calculare al taxei clawback, în contextul menţinerii unui nivel nejustifcat de mare al cuantumului, din perspectiva industriei de profil.

În ce priveşte reducerea anuală a preţurilor medicamentelor, Draullette consideră că aceasta nu reprezintă o problemă în sine, România fiind una dintre ţările cu cel mai mic PIB din UE, pentru care este normal să existe de preţuri mici. Potrivit unui proiect recent de hotărâre de guvern, preţurile medicamentelor care au fost inovative, dar al căror patent a expirat şi au fost copiate de generice, eliberate pe bază de reţetă, vor scădea cu 35%, treptat, în următorii trei ani, primul prag de 10% urmând să fie aplicat de la 1 martie 2017. În România, preţul medicamentelor este cel mai mic din Uniunea Europeană şi, spun companiile de profil, există riscul ca schimbarea să ducă la lipsa medicamentelor generice de pe piaţă.

Potrivit CEO-ului Roche, problema industriei este legată de preţurile scăzute, ci de taxa clawback, adăugată celor mai scăzute preţuri din Europa. „Din cele 12 ţări în care suntem prezenţi în Europa, în care se află atât ţările vestice, precum Germania, dar şi vecini precum Bulgaria, fiecare piaţă găseşte soluţii pentru a reduce preţurile. Când vine vorba despre medicamente cu tradiţie pe piaţă, preţurile sunt deja scăzute, iar în România sunt cel mai scăzute, aşa că dacă aplici taxa de clawback acestor preţuri extrem de scăzute, pentru câteva dintre aceste medicamente se va ajunge la un preţ mai mic decât costul de producţie, iar acest lucru nu este sustenabil.“  Draulette apreciază că taxa de clawback va ajunge, în medie, până la finalul anului, la peste 20%, astfel că pentru anumite medicamente se va ajunge la un preţ mai mic decât costul de producţie.

Preţul medicamentelor şi taxa de clawback – un subiect arzător pe piaţa farma din România sunt puse de Draulette în contextul investiţiei în dezvoltarea unui singur medicament: pentru un medicament biologic, este vorba despre o investiţie de 2 miliarde de euro, 7 milioane de ore de muncă, cu mai mult de 400 de cercetători.“

În pofida acestei situaţii, spune că în prezent compania se pregăteşte de lansarea a două medicamente pentru boli rare care vor fi disponibile imediat ce vor termina procesul de aprobare. „Este vorba însă despre boli rare, pentru care există un proces de evaluare mai favorabil, pentru celelalte suntem blocaţi în proces - atunci când vine vorba de cele condiţionate, este o altă poveste, câteva dintre medicamentele noastre nu au fost suficient de bune pentru că se pare că întregul proces de evaluare este făcut pe criterii economice şi nu pe criterii medicale.“