Marian Popa isi aminteste si acum de singura intrevedere pe care a avut-o cu „tovarasa“. Elena Ceausescu l-a convocat intr-o zi din iarna anului 1987, deoarece era acuzat de iredentism. Povestea a fost cam asa: la fiecare sfarsit de an, companiile multinationale trimiteau agende la institut ii precum ambasade, ministere sau companii de stat partenere.

Agendele veneau de la compania-mama, iar Mike Popa (cum il cunosc prietenii si partenerii de afaceri), cel care conducea operatiunile Xerox in Romania de cativa ani, le-a primit de la Londra.

„Pe agende era insa o greseala la harta“, isi aminteste Mike Popa, raul Mures fiind din greseala unit cu Milcovul si dand impresia ca Moldova si Ardealul fac parte din Ungaria. Echipa Xerox din Romania a observat acest lucru si din doua rele, a nu da deloc agendele sau a le da cu cele doua pagini lipite, Mike Popa a ales varianta a doua.

„Cineva a observat, s-a facut un raport si am ajuns la «tovarasa», mai ales ca ei au amplificat problema dupa ce au aflat ca Sighisoara este locul meu de nastere.“ Concluzia a fost ca timp de un an jumatate, majoritatea intalnirilor trimestriale, a lansarilor si a conferin- telor Xerox s-au tinut la Bucuresti, deoarece Mike Popa avea pasaportul suspendat. In afara de episodul „agenda“, omul de afaceri are destule povesti din experienta sa de manager in comunism, inclusiv cateva despre propunerile de colaborare cu Securitatea, care apareau de fiecare data cand conducerea Xerox ii oferea o promovare. Mike Popa tocmai terminase liceul cand s-a angajat ca translator la Camera de Comert si Industrie, pentru a evita repartitia undeva in tara.

Dupa trei ani, a fost transferat la Publicom, agentia de publicitate a Romaniei pentru comertul exterior. Aici, i-a cunoscut pe cei de la Xerox, cu care a lucrat pe mai multe proiecte pana la sfarsitul anilor '70, cand oficialul Xerox in Romania nu s-a mai intors in tara dintr-o delegatie si compania britanica i-a oferit postul responsabilului cu publicitatea. „Nu am putut sa ma mut acolo, pentru ca transferul la o companie straina era foarte dificil, iar mutarea implica si un fel de «comportament» care nu imi era pe plac“, justifica Popa.

Pana la urma, cei de la Xerox au luat pe altcineva, dar dupa un an si jumatate si acea persoana a ramas peste granita intr-o delegatie. „Atunci am acceptat oferta Xerox, mai ales dupa ce mi-am dat seama ca pentru activitatea de colaborationism e nevoie de doi ca sa se intample ceva efectiv. Dupa ce mi-am dat seama de asta, am actionat in consecinta si nu am stat in frig si nici nu mi-a smuls nimeni unghiile“, spune Popa, preciza nd ca nu a avut conflicte cu Securitatea, chiar daca nu a raportat efectiv nimic.

Acceptarea ofertei Xerox l-a facut insa pe Mike Popa sa intre intr-o categorie speciala la vremea respectiva, mai precis in departamentul Argus al Camerei de Comert, unde erau angajati cu carte de munca toti directorii generali ai companiilor straine. Se intalneau cu totii la contabilitate, cand isi luau salariul (conform, dupa cum spune el, cu salariul unui director de firma romaneasca si cu vechimea in munca, dar departe de suma pe care Camera de Comert o cerea pentru un reprezentant oficial in Romania, suma care se invartea in jurul a 6.000 de dolari), dar si cand mergeau sa isi ia vizele.

„Numarul firmelor straine prezente in Romania era in jur de 100, fiindca indiferent cat incerca Romania sa le faca pe toate, chiar nu reusea“, spune Mike Popa.

Astfel, era coleg cu directorii generali ai Dow Chemical, Ansaldo, General Electric (deoarece predominau companiile straine din domenii industriale), dar si cu directori ai unor companii producatoare de cosmetice si alimente. „Acestea aprovizionau in special casele de comenzi ale gospodariei de partid, care aveau circuit inchis si trebuia sa fie aprovizionate foarte bine“, povesteste fostul director, care isi aminteste, ca, puse cap la 21 cap, produsele importate de reprezentante precum Dior sau Chanel „dadeau zece containere pe an“.

Iar companiile, chiar daca aveau rulaj mic, preferau sa stea in Romania: „Pe vremea comunismului, afacerile Xerox erau undeva intre 1,5 si 2 milioane de dolari anual, dar atat Xerox, cat si Dior sau altii preferau sa isi pastreze prezenta aici pentru cand piata va exploda: fie in sensul vestic, fie in sensul estic, precum China“, spune Popa, care precizeaza ca toate companiile care au fost aici in 1990, cand s-a deschis piata, au avut o crestere interesanta.

Asa s-a intamplat si in cazul Xerox: afacerile au sarit de la 3 milioane de dolari in 1988 la 10 milioane de dolari in 1990 pentru ca in 1996, cand Popa a decis sa plece de la Xerox, sa sara de 26 de milioane de dolari.