Studiu de caz: Florarul de nici 40 de ani care livrează oriunde în România în cel mult două ore

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 15 octombrie 2013 23575 afişări

Liderul florăriilor online a mizat pe parteneriate cu florării din provincie pentru a putea asigura livrările în două ore de la lansarea comenzilor. Deşi în ansamblu vânzările de flori se menţin constante de la an la an, în online ritmul de creştere este de 20% pe an, aşa că Floria mizează pe un plus al cifrei de afaceri de peste 40%.

Studiu de caz: Florarul de nici 40 de ani care livrează oriunde în România în cel mult două ore

CONTEXTUL: În 2010 antreprenorul Mugur Frunzetti a investit 50.000 de euro pentru deschiderea afacerii Floria, retailer pe piaţa florăriilor online. La acel moment, cea mai mare parte a vânzărilor din domeniu erau nefiscalizate.

DECIZIA: La numai câteva luni de la lansarea afacerii, fondatorul hotărăşte să schimbe modelul de afaceri consacrat. De regulă, florăriile online primesc comenzile de pe o zi pe alta, dar Frunzetti a dorit să livreze buchetele la două ore de la comandă. Pentru aceasta a apelat la parteneriate cu florării locale.

EFECTELE: Partenerii acoperă acum 50 de oraşe din provincie, iar vânzările în acest sistem reprezintă jumătate din volumul afacerii. Antreprenorul previzionează pentru anul în curs o cifră de afaceri de un milion de euro, cu 40% mai mult faţă de anul trecut. Ritmul de creştere este de două ori mai rapid decât al pieţei de vânzări de flori în mediul online.



"IN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI AM AVUT O CIFRĂ DE AFACERI DE 600.000 DE EURO, cu 10% peste aşteptările noastre", spune Mugur Frunzetti, care a fondat afacerea Floria în 2010, cu o investiţie de 50.000 de euro. Previziunile pentru anul în curs ţintesc o cifră de afaceri de 1 milion de euro, faţă de 700.000 de euro în 2012.

Piaţa totală a vânzărilor de flori în România, care se împarte în mod egal între vânzările „la negru„ şi cele fiscalizate, este evaluată de antreprenor la 100 de milioane de euro, dintre care online-ul reprezintă 2,5%, adică 2,5 milioane de euro. Floria este lider al acestui segment, cu o cotă de piaţă de circa 40% şi o echipă de zece angajaţi. Online-ul este, cu un ritm de creştere de 20%, şi partea cea mai dinamică a pieţei, care la nivel general stagnează.

În urmă cu trei ani antreprenorul a deschis florăria online chiar în ziua în care împlinea 34 de ani. „Consideram atunci, ca şi acum, că a dărui flori este cel mai frumos gest din lume„, spune Frunzetti, care a absolvit un MBA în California, la Berkeley, specializarea Pieţe Financiare. „Am fost angajat pentru scurt timp într-o firmă de brokeraj de asigurări, însă mi-a fost întotdeauna clar că am o construcţie de antreprenor.„ De fapt, primul plan de afaceri l-a făcut când avea doar 18 ani - pentru Bucharest Popcorn.

La întoarcerea de la MBA a fost angajat ca director de vânzări la Sara Merkur, de unde a plecat pentru a face propria firmă de brokeraj în asigurări. În 2005 a fondat MarketOnline.ro, pe care a vândut-o în 2009. Apoi a petrecut câteva luni călătorind, „pentru relaxare, pentru a descoperi lumea, timp în care mi-am dat seama că sunt un antreprenor care nu se poate opri pentru mult timp, trebuia să încep un nou proiect„, povesteşte Frunzetti.

Cu banii obţinuţi din vânzarea MarketOnline.ro a pornit afacerea Floria.ro, care a ajuns la break-even în circa un an, spune antreprenorul, care estimează că a investit în total în afacere în jur de 200.000 de euro.

DECIZIA DE A FACE LIVRARE ÎN DOUĂ ORE DE LA COMANDĂ, CHIAR ŞI ÎN PROVINCIE, „A VENIT REPEDE DUPĂ CE AM LANSAT AFACEREA, PÂNĂ LA FINALUL LUI 2010„.  El povesteşte că iniţial a testat modelul clasic, pe care încă îl mai practică şi azi multe florării online, care preiau comenzile, fac buchetele la sediu şi le livrează a doua zi, prin intermediul unui curier. „Deşi modelul funcţionează în aproape toate industriile care vând online, nu este unul ideal pentru flori„, explică antreprenorul.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/studiu-de-caz-florarul-de-nici-40-de-ani-care-livreaza-oriunde-in-romania-in-cel-mult-doua-ore-11515011
11515011
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.