Obiectiv de business? 1 miliard de euro

Autor: Andra Stroe Postat la 17 martie 2022 140 afişări

La doar 34 de ani, Victor Răcariu conduce operaţiunile regionale ale unuia dintre cei mai importanţi jucători europeni din piaţa serviciilor de livrări rapide, un job total diferit de meseria de doctor, la care visa când era mic. Ce ambiţii şi-a setat pentru acest an?

În anul 2021, am ajuns să tranzacţionăm prin Glovo o valoare de 240 de milioane de euro, iar pentru anul 2022 ne propunem să ajungem la peste 500 de milioane de euro”, conturează executivul, care deţine funcţia de regional general manager Glovo pentru Europa de Sud-Est, obiectivele acestui an, în cifre. Pe viitor, el spune că se va focusa în continuare pe planurile de extindere ale companiei. „Ne dorim tare să fim prezenţi în cât mai multe oraşe din România. În acest moment, Glovo oferă servicii de livrare rapidă în peste 50 de oraşe din ţară, printre care se numără Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Galaţi, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, dar şi multe altele.

Ne dorim să continuăm să adăugăm noi oraşe în aplicaţie, chiar şi oraşe de dimensiuni mai mici (15.000 locuitori) şi sperăm ca până la finele anului 2022 să ajungem la un număr de 80.” Executivul este absolvent al Academiei Tehnice Militare din Bucureşti şi deţine totodată o diplomă în Disruptive Strategy, obţinută din partea Harvard Business School Online. El s-a alăturat echipei Glovo în urmă cu circa patru ani, pe poziţia de general manager România.

Anterior, a activat în cadrul Fashion Days şi eMag, unde a ocupat mai multe roluri, printre care cel de CIO (chief information officer) şi CPO (chief product officer). Pentru Victor Răcariu, anul 2021 a adus mai multe lecţii, însă cele mai importante spune că au fost legate de echipă şi importanţa acesteia în asigurarea unor procese extrem de complexe, cum ar fi migrarea în şapte ţări unde Glovo este prezent. „Anul trecut, în luna mai, am anunţat achiziţia businessului Delivery Hero din regiunea Sud-Est a Europei, lucru care a însemnat pentru noi nouă luni de migrări de business şi integrări de echipe, oportunitate care mi-a permis să fiu parte dintr-un proces meticulos şi laborios şi să deprind noi cunoştinţe şi o experienţă care în mod clar ne va ajuta pe viitor.”

Ca rezoluţie pentru anul în curs, din punct de vedere profesional executivul îşi doreşte să poată duce povestea Glovo mai departe şi să ajungă, în 2023, la o valoare tranzacţionată de un miliard de euro în regiunea pe care o conduce. „Din punct de vedere personal, îmi doresc să am mai mult timp pentru mine şi pasiunile mele.”

Recent, la finele anului trecut, el a depăşit, la cârma companiei, o nouă bornă: preluarea competitorului Foodpanda. „Migrarea Foodpanda a fost a şaptea în ultimul an, deci, deşi aveam experienţă acumulată anterior, tot ne-a pus în faţa unui proces extrem de complex, ce necesita o multitudine de acţiuni într-un timp foarte scurt. Am primit aprobarea de la Consiliul Concurenţei la începutul lunii decembrie, iar la începutul lunii februarie am început migrarea utilizatorilor, lucru care a însemnat, mai exact, să migrăm mii de parteneri şi curieri în platforma Glovo, dar şi sute de colegi noi pe care să-i integrăm în echipele deja existente. Nu au lipsit nici mici incidente, dar în final putem spune că ne-am atins obiectivul propus.” Despre modul în care s-a schimbat industria locală în care compania activează, executivul spune că e limpede pentru noi toţi că vedem din ce în ce mai multe cumpărături mobile şi soluţii create speciale pentru a răspunde acestor noi necesităţi. „Iar acest aspect este valabil pe toate pieţele, indiferent de ţara din care provine consumatorul. Cred că, pe măsură ce jucătorii din comerţul electronic au acces la mai multe date, le-au putut valorifica şi au putut crea pentru cumpărători noi experienţe relevante, personalizate.” El este de părere că în viitor, chiar mai mult decât acum, personalizarea va face diferenţa între un serviciu de livrare şi unul rapid şi care răspunde efectiv unei nevoi imediate din partea consumatorului. „Mai mult decât atât, consumatorii şi întreprinderile deopotrivă devin din ce în ce mai conştienţi de mediu. Din acest motiv, consumatorii sunt mai conştienţi de locul în care cumpără şi de impactul pe care îl are asupra mediului şi de efectele aferente.” Legat de tehnologiile care ar putea reinventa piaţa livărilor, el menţionează explorarea utilizării vehiculelor la distanţă, inovaţie care „reprezintă o oportunitate de a creşte eficienţa livrărilor pe distanţe scurte, nu de a înlocui curierii”.

În opinia lui, liderul ideal este cel care îţi oferă libertate, iar despre sine susţine că are un stil de management definit de simplitate. În compania pe care o conduce spune că fiecare angajat trebuie să aibă o serie de calităţi indispensabile, printre care se numără viteza de reacţie, ownershipul, dorinţa de a performa în fiecare zi mai bine, atenţia şi respectul pentru curieri, parteneri şi clienţi, o atitudine pozitivă. Nu în ultimul rând, consideră că e important „să rămânem tot timpul cu picioarele pe pământ”. Dacă s-ar afla acum la primul job, executivul spune că nu ştie dacă ar face ceva diferit, dar probabil ar acorda o importanţă şi mai mare necesităţii de a fi la curent cu toate noutăţile şi trendurile, indiferent de domeniul de activitate. Despre o eventuală schimbare de direcţie spre antreprenoriat, Victor Răcariu spune că nu a luat încă în calcul o astfel de variantă. „Dar cred că dacă m-ar tenta la un moment dat, m-aş orienta spre un business care să aibă componentă puternică de sustenabilitate, deci o foarte mare grijă la mediul înconjurător.” De altfel, el îşi doreşte un viitor mai puţin poluat şi, într-un interviu acordat în 2021 pentru anuarul

100 Tineri Manageri de Top, realizat de Business Magazin, a spus că în zece ani îşi doreşte să lucreze în zona de healthy food, energie sau reciclare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Leadership,
Victor Răcariu,
glovo,
livrari,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.