Victorie pentru americanii iubitori de arme: Guvernul le permite să îşi printeze legal propriile arme la imprimante 3D

Autor: Alex Ciutacu Postat la 20 iulie 2018 74 afişări

Victorie pentru americanii iubitori de arme: Guvernul le permite să îşi printeze legal propriile arme la imprimante 3D

Activiştii americani iubitori de arme au ajuns la un acord cu guvernul SUA care le permite să posteze şi să descarce de pe internet machete pentru arme printate 3D începând cu luna august, potrivit CNN.

Acordul încheie o luptă dură dusă în ultimii ani de activişti, începută în 2013 când Cody Wilson, un american ce se descrie drept un anarhist de extremă dreapta, a postat pe internet macheta unei arme pentru imprimantă 3D pe care a numit-o „Eliberatorul”.

Pistolul de unică folosinţă era făcut aproape în întregime din plastic ABS – acelaşi material din care sunt făcute jucăriile Lego – şi putea fi realizat în întregime cu ajutorul unei imprimante 3D. Singurele părţi de metal erau acul percutor şi încă o componentă de metal inclusă doar pentru a se conforma Actului Armelor de Foc Nedetectabile.

Departamentul de Stat al SUA i-a transmis lui Wilson şi ONG-ului său, Defense Distributed, să şteargă planurile de pe internet. Autorităţile au susţinut că acele planuri violează Reglementările Traficului Internaţional de Arme.

În esenţă, oficialii au spus că cineva din altă ţară – o ţară către care SUA nu vinde arme – ar putea descărca planurile şi să îşi producă propria armă.

Wilson s-a conformat, dar a transmis că planurile au fost deja descărcate de un milion de oameni.

Acesta a dat în judecată guvernul federal în 2015.

Acordul, datat în 29 iunie, arată că Wilson şi Defense Distributed pot publica planuri, fişiere şi desene 3D, în orice formă, făcând excepţie de la restricţiile de export. Guvernul a fost de acord, de asemenea, să îi plătească 40.000 de dolari lui Wilson drept cheltuieli de judecată.

Acordul nu a fost făcut public însă avocatul lui Wilson a trimis o copie către CNN.

Unele voci îşi fac griji cu privire la siguranţa cetăţenilor, pentru că acordul nu prevede ca armele să aibă o serie de înregistrare, ceea ce ar putea încuraja sau ajuta activităţile teroriste.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arme,
3d,
americani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.