Unde călătoresc românii cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Autor: Andra Stroe Postat la 27 aprilie 2021 62 afişări

Unde călătoresc românii cu ocazia Sărbătorilor Pascale

După ce anul trecut Sărbătorile Pascale au arătat cu totul altfel faţă de cum eram obişnuiţi, anul acesta, pe fondul condiţiilor mai relaxate de călătorie şi exceptării de la carantină a persoanelor vaccinate sau care au avut COVID-19 în ultimele 90 de zile, românii din diaspora se întorc acasă chiar şi din ţări aflate pe lista galbenă, cum ar fi Franţa, Italia, Belgia sau Olanda, fapt confirmat şi de către specialiştii Vola.ro care au anunţat că mai mult de jumătate dintre biletele de avion vândute în luna aprilie cu perioadă de călătorie în săptămânile din preajma Paştelui au ca destinaţie România.

Conform datelor furnizate de Vola.ro, românii plătesc, în medie, 81 de euro pentru un bilet cu plecare din Marea Britanie şi destinaţie România, în vreme ce pentru un zbor România-Marea Britanie, tariful mediu este chiar mai mic – 62 de euro. O situaţie similară este şi în cazul zborurilor România-Italia, unde românii achită, în medie, 65-70 de euro pentru călătorii spre sau dinspre Italia, prima ţară europeană care a impus un lockdown anti-COVID-19.

Pentru călătorii interne în România, tariful mediu al biletelor de avion este de 86 de euro per segment de zbor, preţ ce ar putea fi pus, susţin reprezentanţii Vola.ro, pe seama taxelor aeroportuare ridicate şi numărului încă redus de curse spre majoritatea oraşelor mari din România.

Marea Britanie, Spania sau Germania, în topul preferinţelor românilor pentru călătoriile de Paşte

Destinaţiile preferate de români de Paşte rămân în mare parte neschimbate în ciuda faptului că pandemia a lovit puternic în majoritatea statelor din Europa, iar restricţiile de călătorie sunt încă în vigoare pentru multe dintre destinaţiile de pe continent. Astfel, în topul destinaţiilor externe spre care se îndreaptă românii în acestă perioadă regăsim ţări precum Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa sau Italia, la care se adaugă şi Emiratele Arabe Unite sau Turcia. Dacă pe primele 5 locuri se află ţări cu o comunitate mare de români, iar scopul călătoriilor spre acete destinaţii este de a vizita rudele sau prietenii, în Dubai sau Turcia românii merg mai degrabă în vacanţe de relaxare la plajă. Pentru un bilet de avion cu destinaţia Dubai, românii plătesc, în medie, 399 de euro, iar pentru Turcia mai puţin de jumătate, 183 de euro.

Vizitele la rude, prieteni, cunostinţe si eliberarea de stres, principalele motive de călătorie în 2021

Pe lângă dorinţa de a petrece sărbătorile alături de familie şi prieteni, cel mai important factor care îi determină pe români să planifice o vacanţă în această perioadă este nevoia de relaxare şi eliberarea de stres. Conform specialiştilor Vola.ro, atractivitatea ofertelor last-minute reprezintă un alt factor care îi convinge pe români să călătorească, cele mai multe rezervări fiind efectuate cu mai puţin de o lună înainte de check-in.

„Românii sunt tot mai deschişi spre călătorii, chiar dacă vorbim momentan despre o revenire treptată şi spre destinaţii apropiate ori cu temperaturi prietenoase, astfel încât să poată petrece cât mai mult timp în aer liber. Totodată, se observă şi o creştere a numărului de pasageri pe zboruri interne. Comparativ cu luna Martie, în Aprilie am vândut cu 23% mai multe bilete de avion spre destinaţii interne, turiştii noştri exprimându-şi preferinţa pentru călătoriile cu avionul în defavoarea deplasărilor cu maşina proprie sau cu trenul”, a declarat Claudia Tocilă, director de marketing la Vola.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romani,
sarbatori,
avion

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.