Un nou lanţ de magazine în România. Un sfert din angajaţi sunt pensionari

Postat la 07 martie 2018 161 afişări

Un nou lanţ de magazine în România. Un sfert din angajaţi sunt pensionari

Magazinul de mobilă şi accesorii Mömax va fi deschis pentru public joi, 8 martie, la Timişoara, pe Calea Aradului, suprafaţa acestuia fiind de aproximativ 4.200 de metri pătraţi. De asemenea, Mömax a realizat la Timişoara şi două depozite: unul lângă magazin, care are în jur de 1.000 metri pătraţi, şi unul localizat într-un parc logistic, cu o suprafaţă de 3.200 metri pătraţi.

Potrivit reprezentanţilor magazinului Mömax din Timişoara, în total, au fost angajate 104 persoane, dintre care 64 vor lucra full-time şi 40 part-time. 25% dintre salariaţi sunt pensionari, fiind lansată, în urmă cu două săptămâni, o campanie de marketing pentru a angaja persoane în vârstă.

 

Directorul de vânzări Mömax România, Janos Grigassy, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că Timişoara a fost ales primul oraş din ţară pentru deschiderea unui astfel de magazin pentru că are o infrastructură puternică, dar şi pentru că în “capitala Banatului” locuiesc mulţi vorbitori de limbă germană.

“Am investit patru milioane de euro în magazinul Mömax din Timişoara. Am ales Timişoara pentru că are o infrastructură puternică, este foarte importantă autostrada care trece pe lângă Timişoara, şi pentru că sunt foarte mulţi vorbitori de limba germană, iar noi avem nevoie de colegi care vorbesc şi limba germană. Depozitul este plin şi aşteptăm clienţii să treacă pragul magazinului, în depozit avem aproape zece milioane de euro stoc cu care aşteptăm clienţii la deschidere. Am adaptat preţurile la buzunarele clienţilor noştri, avem preţuri foarte bune şi am făcut foarte multe oferte pentru deschidere, valabile pentru lunile martie şi aprilie”, a afirmat Janos Grigassy, marţi, la deschiderea oficială a magazinului Momax.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.