Ultimă oră: Când anunţă ANCOM că va lansa licitaţiile 5G

Autor: Laura Albu Postat la 31 octombrie 2019 140 afişări

Ultimă oră: Când anunţă ANCOM că va lansa licitaţiile 5G

Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu a anunţat joi, că licitaţiile pentru tehnologia 5G vor fi lansate în 2020, după ce memorandumul "strict secret", asumat de Preşedintele României la ultima vizită în SUA, va fi transpus în legislaţie. De asemenea, ANCOM mai aşteaptă şi cerinţele Comisiei Europene.

"Guvernul României, Guvernul Statelor Unite ale Americii au semnat un memorandum pe 5G, extrem de important, pe care noi îl considerăm benefic. Aici nu sunt lucruri care ţin doar de comunicaţii, ci şi de partea de securitate, de parteneriate strategice şi lucruri care depăşesc atribuţiunile ANCOM. În schimb, acel memorandum nu ţine loc de lege. Pentru a putea fi aplicat acel memorandum, trebuiau paşi care să urmeze de schimbare în legislaţia primară din România. Legat de transparenţă (...), noi suntem obligaţi să oferim operatorilor toate datele şi condiţiile astfel încât să poată să vină cu oferte care să le stea şi lor din punct de vedere economic în picioare", a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă.

Acesta a explicat că memorandumul e "strict secret" şi că nu poate să anunţe operatorii de existenţa unor restricţii până când acesta nu va fi transpus în legislaţie.

"În momentul în care acest memorandum de care trebuie să ţinem cont nu a fost transpus în legislaţia primară, noi ne aflam în situaţia în care, şi ne aflăm şi acuma, nu putem să transmitem către operatori, către piaţă, toate informaţiile necesare, de anumite restricţii sau nu. (...) Eu ştiu că e supus unui regism strict secret. Normal că l-am văzut, e strict secret", a mai spus preşedintele ANCOM.

Grindeanu a adăugat că aşteaptă şi indicaţiile Comisiei Europene, spunând că licitaţiile vor putea fi lansate în prima jumătate a anului 2020, după finalizarea acestor proceduri.

"Până la sfârşitul anului, Comisia Europeană va furniza un tool box, un set de măsuri legate de cerinţe, de securitate a reţelelor.În momementul în care toate aceste lucruri vor fi îndeplinite (...) licitaţia se va organiza în prima jumătate a anului 2020", a declarat acesta.

În privinţa restricţiilor impuse echipamentelor utilizate de către operatori, reprezentanţii ANCOM au spus că acestea nu fac referire la o anumită companie furnizoare de echipamente, ci la anumite condiţii pe care echipamentele trebuie să le îndeplinească.

"Nu vă gândiţi că restricţia se referă la nu foloseşti echipamentul X, nu, restricţia se referă la un set tehnic de cerinţe pe care echipamentul folosit în reţelele operatorilor trebuie să le îndeplinească. (...) Probabil că va fi o certificare de undeva a echipamentelor respective sau un set de măsuri pe care trebuie să le îndeplinească. (...) Nu restricţii la modul că nu ai voie să cumperi cutare echipament", a spus Bogdan Iana, vicepreşedintele ANCOM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ANCOM,
MEMORANDUM,
5G

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.