Turcan îi răspunde lui Ciolacu în privinţa ajutoarelor pentru urmaşii medicilor morţi de COVID

Autor: Laura Buciu Postat la 08 aprilie 2021 47 afişări

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că proiectul de lege depus de PSD şi votat în Parlament privind ajutorul acordat urmaşilor medicilor decedaţi de COVID este inaplicabil, răspunzându-i, astfel, lui Marcel Ciolacu, după ce liderul PSD a acuzat-o că nu cunoaşte legea.

Turcan îi răspunde lui Ciolacu în privinţa ajutoarelor pentru urmaşii medicilor morţi de COVID

Raluca Turcan i-a răspuns, miercuri seara, la Antena 3, lui Marcel Ciolacu. Acesta o acuzase că nu cunoaşte legea în privinţa ajutorului acordat urmaşilor medicilor decedaţi în timpul pandemiei de COVID-19.

„În privinţa legii care prevede ajutor pentru familiile sau urmaşii medicilor morţi de COVID, vreau să menţionez că cinismul lor (al PSD – n.r.) a mers atât de departe, încât în plină campanie electorală au propus o lege prin care, pe bună dreptate, acordăm un ajutor familiilor afectate, însă acel proiect de lege nu conţinea nici suma care trebuie acordată, nici ce instituţie face lucrul acesta, nici o definire clară a categoriilor. De aceea, chiar din prima zi de mandat ne-au spus colegii din instituţiile din subordinea Ministerului că trebuie să clarificăm acest proiect de lege votat în perioada electorală”, a spus Raluca Turcan.

Aceasta a precizat că a fost pregătită o ordonanţă de urgenţă discutată deja cu Ministerul Sănătăţii, în care se clarifică statutul ajutoarelor acordate urmaşilor medicilor morţi de COVID.

Ciolacu a ironizat-o pe Turcan, miercuri, pentru că a promis sprijin pentru familiile medicilor care mor de COVID: „Acum fix un an, în aprilie, aţi votat legea PSD pentru pensie de urmaş”.

„Raluca Turcan nu ratează nicio zi pentru a se face de râs! Astăzi ne-a povestit cum va face un proiect care să ofere sprijin pentru familiile medicilor care au decedat de coronavirus. E clar! Doamna Turcan habar nu are nici măcar ce legi a votat! Da, dna Turcan, acum fix un an, în aprilie, aţi votat legea PSD prin care familiile medicilor care au pierdut lupta cu virusul să primească o pensie de urmaş egală cu 75% din salariul cadrului medical respectiv”, transmitea Marcel Ciolacu.

El a cerut guvernanţilor să aplice această lege.

„În loc să vă faceţi de râs prin conferinţe, mai bine aţi aplica legea deja votată şi promulgată, dna Turcan! A trecut deja un an de când nu aţi aplicat această lege. Un ministru catastrofă! Asta sunteţi! Nu ştiţi nici ce votaţi. Nu ştiţi nici ce vorbiţi. Nu înţelegeţi nimic. Nu vă pricepeţi la nimic. Plecaţi urgent acasă!!! P.S. Şi pentru acest motiv, dar şi pentru multe altele, vom depune moţiune simplă împotriva ministrului Muncii! Trebuie să plecaţi acasă! Demisă, dacă nu vă daţi seama singură de ce trebuie neapărat să plecaţi”, conchide liderul social-democrat.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat după şedinţa de miercuri a Guvernului că sunt discuţii pentru acordarea unor ajutoare familiilor medicilor care mor din cauza Covid-19.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turcan,
ciolacu,
medic

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.