TRAGEDIA din Colectiv: Unul dintre răniţi a murit în Marea Britanie. Numărul celor decedaţi a ajuns la 48

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 10 noiembrie 2015 61 afişări

Unul dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv a murit marţi, într-un spital din Marea Britanie, unde fusese transferat recent, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 48.

Persoana care a decedat era printre cele nouă transferate, duminică noapte, în spitale din Marea Britanie, aceasta fiind internată în Birmingham.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 11 zile de la tragedie au decedat alte 21 de persoane, numărul victimelor ajungând, marţi, la 48.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 35 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă cinci au decedat, unul în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda şi unul în drum spre Elveţia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COLECTIV,
DECES,
ANGLIA
/actualitate/tragedia-din-colectiv-unul-dintre-raniti-a-murit-in-marea-britanie-numarul-celor-decedati-a-ajuns-la-48-14880608
14880608
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.