Tractorul nu este autovehicul. Drept urmare, poate fi condus pe drumurile publice fără permis, a decis Instanţa Supremă

Postat la 13 aprilie 2017 875 afişări

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, că tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice nu este asimilat unui autovehicul, iar conducerea acestuia fără permis nu este infracţiune, scrie Mediafax.ro

Tractorul nu este autovehicul. Drept urmare, poate fi condus pe drumurile publice fără permis, a decis Instanţa Supremă

"În interpretarea noţiunii de „autovehicul”, prevăzută de art.334 alin.1 din Codul penal şi art.335 alin.1 din Codul penal, raportat la art.6 pct.6 şi pct.30 din O.U.G. nr.195/2002, modificată şi completată prin OG nr.21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv, de art. 335 alin. 1 din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală", se arată în decizia instanţei supreme.

Hotărârea a venit ca urmare a unei sesizări formulate de Curtea de Apel Timişoara, prin care se solicita "pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv art. 335 alin. 1 din Codul penal” .

Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.