TAROM vrea să „atace” segmentul de business din România prin achiziţionarea unei aeronave destinate unui segment exclusivist

Postat la 14 decembrie 2018 68 afişări

Reprezentanţii TAROM - Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României - au declarat, vineri, că vor să introducă în flotă o aeronavă de mici dimensiuni, pe care pot să o închirieze segmentului de business, dar nu ştiu când se va întâmpla acest lucru.

TAROM vrea să „atace” segmentul de business din România prin achiziţionarea unei aeronave destinate unui segment exclusivist

„TAROM se află într-un moment de prospecţie şi de construcţie a unui plan de business în jurul unei aeronave care poate fi destinată unui segment exclusivist din piaţă, un segment de business (n.red. - respectiv căruia să îi fie închiriată). Este prematur să discutăm despre momentul în care această aeronavă ar putea intra în flota companiei. În momentul de faţă, subliniem, TAROM nu are deschisă o procedură de achiziţie în acest sens”, au declarat, vineri, reprezentanţii acestei companii.

 

Flota TAROM cuprinde 25 de aeronave, dintre care cea mai mică are 48 de locuri şi cea mai mare are 189 de locuri, iar una medie este de 100-120 de locuri.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business,
tarom,
achizitie,
atac,
romania,
avion,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.