Tarifele rovinetelor modificate de Guvern

Postat la 18 mai 2016 992 afişări

Tarifele rovinetelor modificate de Guvern

Guvernul a modificat şi completat OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificând sumele percepute vehiculelor de transport cu masă mai mare de 3,5 tone.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, noile tarife urmând să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, iar tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a noii grile de tarifare îşi menţin valabilitatea.

Potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporţii între nivelul anual şi cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, şapte zile şi 30 zile. În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporţii: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual şi tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual.

În document se precizează că proiectul de lege a fost adoptat de Guvern în condiţiile în care Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea obligaţiilor de stat membru, anume de transpunere în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.

 Prin transpunerea acestor prevederi, prin proiectul de lege se are în vedere recalcularea tarifelor intermediare de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone. Tarifele pentru celelalte categorii de vehicule (pentru transport persoane şi pentru transport marfă cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone) rămân la nivelul aplicat în prezent.

Având în vedere că modificarea tarifelor nu se aplică şi la vehiculele de transport persoane, vor apărea în această situaţie două noi categorii de vehicule, H şi G, care reprezintă vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi, respectiv, vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto). Aceste tipuri de vehicule sunt cuprinse, în prezent, în categoriile C şi, respectiv D. Pentru prima categorie se vor percepe tarife cuprinse între 4 euro (rovinietă valabilă o zi) şi 320 de euro (valabilitate un an), în timp ce pentru vehiculele cuprinse în categoria H preţurile rovinietei variază între 7 euro (valabilitate o zi) şi 560 de euro (pentru 12 luni).

Astfel, tariful rovinietei pentru o zi în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone ar urma să se majoreze la 11 euro, comparativ cu 4 euro cât este în prezent. De asemenea, preţul pentru o săptămână se va situa la 27 de euro (faţă de 20 de euro), iar pentru 30 de zile la 55 de euro (de la 52 de euro). În ceea ce priveşte tariful perceput pentru o rovinietă valabilă un an, acesta va fi de 550 de euro, faţă de 320 de euro în prezent, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
modificare,
tarife,
guvern,
tarif,
utilizare,
adoptare
/actualitate/tarifele-rovinetelor-modificate-de-guvern-15339001
15339001
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.