Ţara pe care Donald Trump a vrut să o invadeze anul trecut. Ce i-a determinat pe americani să ia decizia

Autor: Alex Ciutacu Postat la 07 iulie 2018 3926 afişări  

Ţara pe care Donald Trump a vrut să o invadeze anul trecut. Ce i-a determinat pe americani să ia decizia
Ţara pe care Donald Trump a vrut să o invadeze anul trecut. Ce i-a...

Când Venezuela a început să se prăbuşească sub propriul haos politic şi economic în luna august a anului trecut, reacţia publică a lui Donald Trump a fost de a accesa o „opţiune militară”, care s-ar fi tradus în invazia Venezuelei şi înlăturarea preşedintelui naţiunii sud-americane, Nicolas Maduro, potrivit Quartz.

În timp ce remarca, ce a fost făcută în faţa reporterilor în data de 11 august a anului trecut, a fost de altfel ignorată ca fiind una goală, bombastică – specifică republicanului – un raport lansat de Associated Press în data de 5 iulie arată că Trump era foarte serios cu privire la această idee.

Trump a vehiculat ideea iniţial în data de 10 august, în cadul unei întâlniri din Biroul Oval cu oficiali de rang înalt, printre care şi secretarul de stat Rex Tillerson şi consilierul pe securitate naţională H.R. McMaster.

Când discuta despre sancţiunile asupra Venezuelei, el a întrebat de ce nu poate SUA doar să invadeze ţara. Trump a furnizat şi o serie de referinţe istorice, transmite AP, precum invazia condusă de americani asupra Grenada în 1983, sub conducerea lui Ronald Reagan, şi cea din Panama din 1989, condusă de George W. Bush.

Oficialii prezenţi în carul întâlnirii au încercat să îi explice fostei gazde de emisiune TV de ce invazia nu este o opţiune – ar fi avut alt impact decât cel dorit şi ar fi redus popularitatea SUA în regiune, care deja este mai scăzută decât de obicei – însă Trump a insistat.

Când a făcut remarcile publice în ziua următoare, a fost criticat de blocul Mercosur şi de partenerul SUA, Columbia, precum şi de oficialii din Venezuela. Ministrul apărării, Vladimir Lopez, l-a numit un act de „extremism” şi „nebunie”.

Mai târziu în aceeaşi lună, Trump a readus în discuţie planul în cadrul unei întâlniri cu preşedintele columbian Juan Manuel Santos. El chiar a vehiculat opţiunea din nou în luna septembrie după o întâlnire cu Santos şi alţi trei preşedinţi din America Latină – în ciuda sfatului explicit al consilierilor de a nu menţiona ideea. Liderii din America Latină au refuzat sugestia.

Pe lângă problemele evidente de natură etică şi legală, invazia Venezuelei ar putea fi exploatată de o serie de lideri din America Latină şi ar putea face mult rău imaginii Americii în regiune. Maduro se ocupă deja de deteriorarea acestei imagini. Preşedintele venezuelean a adus în discuţie ameninţarea pe care o reprezintă Trump şi le-a cerut forţelor militare din Venezuela să fie în gardă.

 

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
trecut,
donald trump,
americani

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Citeşte pe jugarushukaru.ro

Noul coşmar al companiilor: angajatul fantomă Noul coşmar al companiilor: angajatul fantomă

„Cel mai important criteriu la angajare? Să vină la muncă şi a doua zi”, spune un manager care a recrutat câteva sute de angajaţi în ultimii 20 de ani şi care a început să aplice acest principiu de recrutare în ultimii doi ani. Fenomenul „ghostingului” a devenit o normă pentru angajaţii tineri care aplică pentru joburi care nu necesită experienţă şi care „dispar” după o zi sau chiar după câteva ore de muncă. Cum s-a ajuns în această situaţie, cine greşeşte şi ce e de făcut?

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS: Dragnea şi Tăriceanu discută SUSPENDAREA lui Iohannis la Parlament. Momentul ADEVĂRULUI BREAKING NEWS: Dragnea şi Tăriceanu discută SUSPENDAREA lui Iohannis la Parlament. Momentul ADEVĂRULUI
DEZASTRU pe piaţa muncii: Cel mai MARE lanţ de restaurante din lume înlocuieşte oamenii cu ROBOŢI. Peste 400.000 de oameni în PERICOL
ONE.ro
De când e Ducesă, Meghan a purtat haine de 200.000 de euro. Cine plăteşte pentru ţinutele ei De când e Ducesă, Meghan a purtat haine de 200.000 de euro. Cine plăteşte pentru ţinutele ei
Kylie Jenner, gest scandalos pentru a devenit miliardară la 20 de ani
Cum s-a vindecat de o afecţiune gravă sora lui Dan Bordeianu: "Mi s-au dat două luni de trăit!"
Descopera.ro
Descoperire URIAŞĂ într-un complex funerar din Egipt după ce arheologii au săpat timp de cinci ani. ''Poate fi numită o SENZAŢIE. Am citit despre, dar asemenea dovezi nu aveam până acum'' - VIDEO Descoperire URIAŞĂ într-un complex funerar din Egipt după ce arheologii au săpat timp de cinci ani. ''Poate fi numită o SENZAŢIE. Am citit despre, dar asemenea dovezi nu aveam până acum'' - VIDEO
Cum a DIVORŢAT aromânca Ana pentru Theodor Aman şi EXCENTRICITĂŢILE care aveau loc în casa lor de la marginea oraşului. Inclusiv soţia lui Carol I, marea regină Carmen Sylva, se deda la ele. ''Nici în secolul XXI aromânii nu acceptă asta'' - VIDEO
INOVAŢIE incredibilă a unui inginer român. A creat cea mai tare ARMĂ de asalt. NATO nu are niciuna de acest tip. ''Deja au venit cereri pentru ea'' - VIDEO
Go4it.ro
SAMSUNG a lansat un telefon parcă realizat special pentru ROMÂNIA. Acesta are design foarte bun şi un PREŢ mic SAMSUNG a lansat un telefon parcă realizat special pentru ROMÂNIA. Acesta are design foarte bun şi un PREŢ mic
Telefonul tău HUAWEI va primi un update care promite performanţă mai bună şi consum de BATERIE mult mai mic
Este oficial! Xiaomi LANSEAZĂ cel mai aşteptat telefon al său şi în magazinele din Europa. Este cel mai IEFTIN model cu performanţe atât de mari
Csid.ro
Pericolul ascuns din ouă Pericolul ascuns din ouă
Corina Dănilă: dieta cu care a slăbit 19 kg
Teo Trandafir: dieta care nu dă greş niciodată

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.