Sunt recalculate tarifele de CADASTRU şi au fost introduse noi SCUTIRI de la plata acestora

Postat la 18 mai 2017 149 afişări

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) recalculează tarifele de cadastru şi introduce noi scutiri de la plata acestora, potrivit unui comunicat transmis joi de instituţie.

Sunt recalculate tarifele de CADASTRU şi au fost introduse noi SCUTIRI de la plata acestora

„Prevederile legale în vigoare, precum şi indicele de inflaţie înregistrat în perioada 2009-2017 justifică necesitatea amendării cadrului normativ care reglementează tarifele pentru serviciile furnizate de ANCPI/OCPI, în sensul modificării cuantumului tarifelor existente, dar şi al extinderii serviciilor puse la dispoziţia beneficiarilor, prin implementarea de servicii on-line”, se arată în referatul de aprobare privind necesitatea adoptării unui Ordin al directorului general al ANCPI.

De asemenea, „aprobarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 şi demararea înregistrării sistematice la nivelul sectorului cadastral din extravilan, şi pe cale de excepţie din intravilan, la nivelul a câteva sute de unităţi administrativ-teritoriale, a condus la creşterea semnificativă a numărului de lucrări înregistrate la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ceea ce impune o nouă strategie în ceea ce priveşte enunţarea principiilor generale şi modalitatea de calcul a termenelor pentru soluţionarea cererilor de înregistrare sporadică”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comunicat,
cadastru,
tarife,
plati,
recalculare,
imobiliare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.