Studiu: În 2018, Germania ar putea avea cel mai mare excedent comercial din lume

Postat la 22 august 2018 56 afişări

Germania ar urma să aibă un excedent comercial - exporturi mai mari decât importurile - la finele acestui an de 299 de miliarde de dolari (264 de miliarde de euro), cel mai mare din lume, arată un raport al Centrului pentru Studii Economice Ifo din Germania.

Studiu: În 2018, Germania ar putea avea cel mai mare excedent comercial din lume

Surplusul de anul acesta ar urma să fie, însă, cu 0,1% mai mic decât cel din 2017, ca urmare a creşterii inflaţiei şi a scăderii uşoare a veniturilor din investiţiile străine.

În primul semestru al acestui an, principala destinaţie a exporturilor germane au fost pieţele statelor membre ale Uniunii Europene, mai ales cele ale membrilor zonei euro. Dar au mai contribuit şi veniturile din Statele Unite, care au totalizat 63 de miliarde de euro, precum şi cererea de produse germane venită din rândul ţărilor UE care nu fac parte din zona euro.

Centrul pentru Studii Economice Ifo mai indică şi un surplus comercial pentru Japonia de 299 miliarde de dolari (264 de miliarde de euro) şi un surplus de 110 miliarde de dolari pentru Olanda.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.