Dupa profesori, lucratorii de la metrou; dupa ei, functionarii publici, apoi minerii, apoi muncitorii de la Tractorul: greve, iesiri in strada, amenintari cu mitinguri. Cum se face ca toate se pornesc in acelasi timp si cum se face ca anul acesta avem miscari sindicale care anii trecuti erau aproape inexistente sau oricum mai putin agresive?

Primul si cel mai la indemana raspuns a fost dat de politicieni, din unghiul lor de vedere: e o manipulare politica. Din partea cui? Studiul de uz intern al PSD, facut public ca din intamplare saptamana trecuta, sustine ca presedintele Basescu ar avea interes sa subrezeasca pozitia premierului Tariceanu si a PNL, inclusiv prin intermediul unor greve fara precedent.

De partea cealalta, liderii coalitiei, indeosebi partea dinspre PD a Aliantei, dau vina pe PSD, in primul rand fiindca orice partid de opozitie (mai ales cand e social-democrat) are tot interesul sa sustina miscarile antiguvernamentale, in al doilea rand fiindca liderul sindical de la Metrorex, Ion Radoi, e senator PSD. Ar fi insa evident necinstita reducerea grevelor la factorul politic si mai ales generalizarea acestei influente asupra tuturor miscarilor sociale din aceasta toamna. Nu e vina nici a profesorilor, nici a lucratorilor de rand de la metrou ca Ion Radoi e membru PSD, iar asocierea in timp a celor doua greve nu indreptateste nicidecum judecarea impreuna a revendicarilor lor.

In plus, explicatiile prin factorul politic nu rezolva nimic din fondul problemei: e dreptul sindicatelor sa ceara salarii mai mari si sa faca greva si in nici un caz nu li se poate impune sa taca acuzandu-le ca fac politica.

Logica politizarii cu orice pret a produs deja un prim rateu, judecand dupa invidia unora din fruntasii Aliantei fata de un PSD care ar fi stiut sa-i imblanzeasca pe liderii sindicali cooptandu-i sistematic in partid (cu concluzia subinteleasa ca e contra firii ca niste partide de dreapta sa incerce acum acelasi lucru care pentru un partid social-democrat pare acum aproape firesc). Al doilea rateu a urmat, deci, in mod natural: calitatea de lider sindical sa fie declarata incompatibila cu cea de parlamentar.

Celalalt raspuns la intrebarea despre concertarea grevelor a tinut de conjunctura: sindicalistii din invatamant s-ar fi infuriat fiindca Ministerul Educatiei i-a dat in judecata pe motiv ca au facut greva ilegal, astfel incat au decis sa continue protestul. Sau, la fel de conjunctural: salariatii de la Metrou s-au incapatanat sa faca greva generala pe motiv ca guvernantii s-au purtat arogant cu ei, mai exact fiindca i-au ignorat pana in ultima clipa, fara macar sa incerce sa evite greva.

Pe cat de incompleta pare o asemenea explicatie, pe atat este insa de corecta. Actuala coalitie n-are o strategie coerenta de a trata cu liderii sindicali, asa cum a avut guvernarea PSD. Astfel incat n-a dat suficienta atentie amenintarilor cu greva si a recurs la solutii nepotrivite, de genul aducerii sindicalistilor in fata justitiei, dand astfel impresia ca vrea sa scape de o problema reala printr-un artificiu.

Iar ceea ce se intampla este o consecinta a nehotararii din coalitie in privinta politicii economice. Adevarata coincidenta a saptamanii trecute nu e intre mai multe greve, ci intre aceste greve si promovarea bugetului pe 2006. Sindicalistii si nesindicalistii care au iesit acum in strada au constatat de-a lungul anului ca Guvernul s-a razgandit in materie de impozite si taxe atunci cand au existat grupuri de lobby dintr-o industrie sau alta care si-au sustinut suficient de insistent cauza. Si atunci nu s-au sfiit sa adopte aceeasi tactica, mizand pe intensitatea strigatelor si facand ureche surda la vagile interese macroeconomice care li s-au prezentat drept contraargumente.

Cum a spus un profesor: o sa accept o majorare esalonata a lefii, o parte in ianuarie si una in septembrie, atunci cand si mie o sa-mi accepte Guvernul sa platesc facturile esalonat.