Rusia pregăteşte un proces împotriva SUA în privinţa unor proprietăţi diplomatice - ambasador

Autor: Olimpia Nicolae Postat la 23 septembrie 2017 248 afişări

Moscova se pregăteşte să dea în judecată SUA pentru situaţia privind o serie de proprietăţi diplomate ruse, a declarat ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoly Antonov, citat de Tass.

”Ne ocupăm de acest subiect. Chestiunea este destul de complexă şi trebuie studiată”, a afirmat diplomatul.

”Avem un ordin direct din partea preşedintelui Vladimir Putin şi lucrăm la implementarea acestei instrucţiuni”, a adăugat acesta.

La sfârşitul anului 2016, Administraţia Barack Obama a adoptat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza presupuselor ingerinţe în scrutinul prezidenţial care au avut ca rezultat victoria lui Donald Trump. Fosta Administraţie de la Washington a dispus expulzarea a 35 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei şi ai Consulatului rus din San Francisco, precum şi închiderea a două proprietăţi ale statului rus din statele New York şi Maryland.

În luna iulie, Rusia a cerut Statelor Unite să-şi reducă personalul diplomatic şi a anunţat confiscarea unor proprietăţi folosite de către diplomaţi americani, ca răspuns la noile sancţiuni dictate de Washington împotriva Moscovei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
SUA,
PROCES

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.