România, pe primul loc la creştere în UE. BNR avertizează: este o creştere forţată

Postat la 16 mai 2016 100 afişări

România, pe primul loc la creştere în UE. BNR avertizează: este o creştere forţată

România raportează cea mai înaltă creştere din UE pe T1, dublu faţă de Spania sau Germania, dar BNR avertizează că este o creştere dopată de măsuri prociclice.

Cu o creştere economică de 1,6% în primul tri­mes­tru faţă de trimestrul IV din 2015, România se detaşează substanţial de celelalte state din UE şi mai ales de cele din Europa de Est, unde avansul a slăbit în special din cauza împuţinării fon­du­rilor europene. Pe locul următor sunt Cipru, cu 0,9%, apoi Spania, cu 0,8%. În trimestrul I 2016 faţă de trimestrul I din 2015 creşterea brută a fost de 4,3%. În 2015 PIB-ul a crescut cu 3,7%.

„Accelerarea creşterii economice este efect direct al politicilor prociclice, care apar de fiecare dată înainte de ale­geri. Nu este bine, pentru că după aceea vom avea politici forţat anticiclice. Nu îmi spune mare lucru faptul că avem cea mai mare creştere din Europa. Este o creş­tere forţată, se vede deja că avem un de­ficit extern în creştere“, a spus Eugen Ră­dulescu, director al Direcţiei de Sta­bi­li­tate Financiară din cadrul Băncii Naţionale.

În ceea ce priveşte zona euro, elita eco­nomiilor din UE şi principala desti­na­ţie pentru exporturile româneşti, Ger­ma­nia s-a dovedit a fi cel mai puternic mo­tor de creştere, ducând avansul la 0,5%, faţă de 0,3% în trimestrul anterior.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/romania-pe-primul-loc-la-crestere-in-ue-bnr-avertizeaza-este-o-crestere-fortata-15327287
15327287
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.