România, pe locul 16 în clasamentul EF Education First privind competenţa în limba engleză

Autor: Razvan Tupa Postat la 07 decembrie 2019 92 afişări

România, pe locul 16 în clasamentul EF Education First privind competenţa în limba engleză

România este pe locul 16 în clasamentul competenţei în vorbirea limbii engleze, potrivit datelor publicate de EF Education First, în cel de-al nouălea an de când compania analizează felul în care este vorbită limba în peste 100 de ţări. 

Clasamentul EF English Proficiency Index (EF EPI) a luat în considerare informaţiile privind 2,3 milioane de vorbitori a căror limbă maternă este alta decât engleza. În 2019, Olanda a înlocuit Suedia pe primul loc al clasamentului. Este a doua oară când olandezii se situează pe primul loc, dar în ultimii ani, s-au clasat întotdeauna între primele trei popoare din punctul de vedere al competeţei în engleză.

Cei de la EF Education First au arătat că limba engleză este vorbită de un sfert din populaţia lumii, până în 2020 estimându-se că nu mai puţin de două miliarde de persoane vorbesc sau învaţă limba.

EF English Proficiency Index (EF EPI) clasifică ţările lumii în funcţie de media aptitudinilor dovedite de cei care susţin testul EF. În 2019 nu mai puţin de 2.3 milioane de persoane au susţinut testul, cel mai mare număr de până acum.

”Engleza rămâne limba mondială a afacerilor. A noua ediţie a EF EPI este mai relevantă decât oricând, oferind informaţii valoroase pentru statele care vor să îşi evalueze strategiile de predare a limbii engleze şi rezultatele aduse de investiţiile pe care le-au făcut în domeniu”, a comentat Minh Tran, director executiv pentru EF în probleme academice.

Ţările europene continuă să aibă cele mai bune rezultate. Excepţie fac Spania, Italia şi Franţa care continuă să fie în urma vecinilor lor. Ţările din America Latină au început să aibă rezultate mai bune în 2017 şi 2018, nu mai puţin de 12 din cele 18 ţări din America de Sud şi Centrală înregistrând creşteri ale coeficienţilor de competenţă lingvistică în engleză.

România se clasează pe locul 16, cu un indice de 61,36, devansată de Ungaria (15) şi Croaţia (14). Urmează Serbia (17) şi Kenya (18). Faţă de anul anterior al cercetării, România a înregistrat o uşoară creştere a punctajului mediu, cu 1,05. România şi Danemarca sunt ţările în care bărbaţii au avut rezultate cu mult mai bune decât femeile, în vreme ce Ungaria a înregistrat un raport invers.

Cel mai mic scor din Europa l-a obţinut Azerbaijan, cu 46, 13. Un procent de 59% dintre cei care au susţinut testul sunt femei. Cea mai mare parte a participanţilor la teste, 90%, au sub 40 de ani, vârsta medie fiind 23 de ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
limba englezĂ,
clasament,
competenŢĂ

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.