România ar putea fi prinsă la mijlocul celui mai mare ”divorţ” din istorie. Harta lumii va fi schimbată pentru totdeauna după aceasta

Autor: Mediafax Postat la 23 octombrie 2016 27721 afişări

România ar putea fi prinsă la mijlocul celui mai mare ”divorţ” din istorie. Harta lumii va fi schimbată pentru totdeauna după aceasta

Iohannis a fost întrebat dacă a discutat cu premierul britanic, Theresa May, şi despre Preşedinţia română a Consiliului, în contextul în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea influenţa mandatului României.

Theresa May a participat joi la un dineu cu liderii Uniunii Europene. În cadrul acestuia, May a subliniat faptul că Marea Britanie consideră că face parte din UE până la ieşirea acesteia din Blocul comunitar. 

Declaraţiile lui Iohannis au făcut înconjurul lumii. 

România ar putea fi prinsă la mijlocul celui mai mare ”divorţ” din istorie. Harta lumii va fi schimbată pentru totdeauna după aceasta

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
KLAUS IOHANNIS,
BREXIT,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.