REWE România a încheiat procesul de închirere a galeriilor comerciale

Autor: Ioana Matei Postat la 25 ianuarie 2018 670 afişări

REWE România a finalizat procesul de închiriere a galeriilor comerciale din Brăila, Bucureşti, Târgovişte, Buzău şi Ploieşti, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

REWE România a încheiat procesul de închirere a galeriilor comerciale

În noul format, magazinele PENNY Market ocupă aproximativ 40% din suprafaţa totală a galeriilor, restul spaţiului, cu o suprafaţă închiriabilă de circa 10.000 de metri pătraţi în total, este ocupat de partenerii: Decathlon, Deichmann, Hippoland, Jysk, Pepco, Takko, TXM, Zoocenter.

„Cu fiecare proiect pe care îl dezvoltăm încercăm să fim mai aproape de clienţii noştri. Noul format ne permite să facem asta atât prin magazinele noastre, cât şi prin accesul la magazinele partenerilor noştri. Avem alături de noi branduri puternice, care vin cu oferte complementare pentru clienţii noştri şi care le oferă o experinţă unică la cumpărături. Fiecare galerie comercială a reprezentat o investiţie de aproximativ 5 milioane de lei la care se adaugă si investiţia fiecărui chiriaş” a declarat Daniel Gross, general manager REWE România.

Clienţii au astfel parte de prima experienţă integrată de cumpărături, găsind în acelaşi loc de la produse non-food, articole vestimentare pentru el, pentru ea şi pentru copii, la articole de design interior, jucării pentru copii, articole pentru casă şi bucătărie sau cadouri pentru cei dragi.

Tranzacţiile de închiriere a spaţiilor au fost intermediate de Cushman & Wakefield Echinox, compania care a asistat REWE România pe parcursul întregului proces de reconfigurare a fostelor magazine XXL Mega Discount

„Ne bucurăm să fim, încă de la început, partenerul grupului REWE în procesul de administrare a celor cinci proiecte care corespund unui tipar de consum din ce în ce mai răspândit, în care clienţii caută alternative facile de shopping şi un mix de branduri atractive. Poziţionarea Penny Market alături de alţi chiriaşi în cadrul unui parc de retail face parte din strategia REWE pe care aşteptăm să o vedem dezvoltată cu succes şi în alte proiecte.” a completat Mihaela Petruescu, head of property management, Cushman & Wakefield Echinox:

Centrele comerciale au un design nou, complet modernizat, care îmbină în mod prietenos prezenţa unui magazin-ancoră – PENNY Market – cu magazine ale altor parteneri comerciali. Procesul de ocupare a spaţiilor comerciale face parte din strategia REWE România de deschidere către clienţi prin dezvoltarea experienţei la cumpărături, din dorinţa de a le oferi acestora mai mult decât un hypermarket.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.