Revista presei economice din Romania
Investitiile reduse din infrastructura pentru 2010 si castigurile romanilor de anul trecut sunt subiectele abordate de catre jurnalisti in paginile economice ale cotidienelor romanesti.
"Paradoxul CFR: e prea saraca pentru a cumpara energie ieftina" este titlul din Gandul. Un milion de euro. Atat ar putea economisi lunar compania nationala CFR SA, responsabila cu gestionarea infrastructurii feroviare, daca ar putea sa cumpere energie electrica de pe piata libera, prin licitatie, scrie ziarul Gandul. In pagina economica a cotidianului, jurnalistii sustin ca romanii au castigat cu 8,1% mai bine in decembrie fata de luna anterioara, mai ales gratie primelor de vacanta si de sarbatori, bonusurilor si drepturilor salariale restante, primite cu ocazia restrangerii activitatii.
"Berceanu: ori euro, ori autostrazi" titreaza Evenimentul Zilei in pagina economica. Din cauza lipsei banilor, seful de la Transporturi prefera amanarea adoptarii euro in schimbul dezvoltarii infrastructurii. Ministrul Radu Berceanu doreste marirea deficitului bugetar peste limitele acceptate de oficialii UE pentru a avea fondurile necesare in demararea lucrarilor de infrastructura. Astfel, romanii au de ales: moneda europeana, conform calendarului stabilit (2014-2015), sau mai multi kilometri de autostrada. EVZ scrie si ca salariul mediu net pe banca a urcat anul trecut cu 24,3%, de la 3.028 de lei in 2008 la 3.765 de lei, la un efectiv de angajati in scadere cu 5,1%, pana la 67.898 de salariati pe intregul sistem bancar.
Romania Libera scrie ca anul 2009 a adus prima scadere reala a salariilor si a puterii de cumparare a romanilor, dupa ce ani la rand veniturile salariale au inregistrat majorari succesive, chiar si de doua cifre. Castigul salarial mediu net a crescut cu 8,1% in ultima luna a anului trecut fata de luna anterioara, pana la 1.477 lei, insa comparativ cu luna similara a anului 2008 castigul salarial mediu nominal a fost cu 0,8% mai mic. Sectorul farmaceutic a cumulat printre cele mai mari cresteri ale castigului salarial in decembrie 2009, cu un avans de 32,8% comparativ cu luna precedenta, potrivit INS.
Cititi aici de ce au fost farmacistii printre cei mai fericiti angajati ai anului trecut.
Adevarul atrage atentia asupra veniturilor aduse la bugetul de stat din taxa de viciu. Astfel, in 2009, acciza la tutun a adus la buget 5,09 miliarde de lei, cu 31% mai mult fata de nivelul obtinut in 2008, adica 3,87 miliarde de lei. Veniturile la buget obtinute din acciza la tutun vor urca si in acest an, in special ca urmare a majorarii cotelor de impunere de la 1 ianuarie, dar si a cresterii cursului de schimb.
Euro a cazut la minimul ultimelor 8 luni fata de dolar, din cauza ingrijorarilor privind dezechilibrele fiscale ale Europei, scrie Ziarul Financiar. Euro s-a depreciat joi cu 0,7% fata de moneda americana, sub pragul de 1,38 dolari, pentru prima data din luna iunie, in conditiile in care ingrijorarile majore privind deficitele statelor din zona euro au afectat perceptia investitorilor, scrie Reuters. Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE) a avertizat, joi, ca mai multe state din zona euro se vor confrunta cu dezechilibre fiscale majore.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













