Restaurantul unde meniul se schimbă zilnic, iar clientul plăteşte cât vrea

Postat la 25 noiembrie 2015 828 afişări

Restaurantul unde meniul se schimbă zilnic, iar clientul plăteşte cât vrea

În acest restaurant meniul se schimbă în fiecare zi, iar clienţii plătesc cât consideră că este corect pentru o porţie. În plus, Common Wealth Cafe din Bolton, Manchester utilizează alimente care erau altfel destinate pentru coşul de gunoi, scrie Daily Mail.

Mâncărurile sunt sănătoase şi sunt realizate cu alimente colectate de voluntari de la supermarketuri, măcelări sau patiserii, alimente care altfel ar fi fost aruncate la gunoi.

De obicei, mesele sunt compuse fie din fasole, orez, piure  sau legume. Se prepară plăcintă de pui, salată de varsă, mazăre, supă de ciuperici sau cartofi copţi.

Localul funcţionează cu ajutorul Bolton Salvation Army şi a fost primit foarte bine de afacerile şi supermarketurile locale care donează mâncare ce este colectată de cei 20 de voluntari.

"Folosim alimente care altfel ar fi fost la gunoi, iar faptul că nu avem preţuri fixe elimină bariera de acces. Este mâncare bună, sănătoasă", a spus Alan Brown, unul dintre oamenii care a pus proiectul pe picioare.

"Cineva mi-a spus că aici pot bea o cafea şi mânca o mâncare bună. Sunt oameni foarte drăguţi aici, este un loc frumos. Localuri ca acestea sunt foarte importante. Mai ales în perioada Crăciunului", apreciază David Neild, om al străzi.

Localul face parte din reţeaua iniţiată de chef-ul Adam Smith "The Real Junk Food Project Global Network", care vrea să revoluţioneze modul cum folosim mâncarea al cărei termen se apropie de expirare. 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/restaurantul-unde-meniul-se-schimba-zilnic-iar-clientul-plateste-cat-vrea-14899251
14899251
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.