D. M., din Ploieşti, este unul dintre românii care au un credite în franci elveţieni şi care, la un moment dat, pe fondul creşterii excesive şi rapide a monedei, nu şi-au mai putut achita ratele la bancă.

Bărbatul spune că a contractat împrumutul în valoare de 67.000 de franci elveţieni în anul 2007, atunci când această monedă era cotată la aproximativ 1,8 - 1,9 lei, şi şi-a cumpărat un apartament cu două camere în Ploieşti, rata lunară pe care trebuia să o achite băncii fiind, la acea vreme, de 800-900 de lei.

Prahoveanul, care la acel moment nu era căsătorit, însă avea un copil dintr-o căsătorie anterioară, era antrenor de fotbal la Ştefăneşti. Între timp, s-a căsătorit şi a devenit tatăl unui al doilea copil.

"În 2007 am luat de la bancă 67.000 de franci elveţieni. Atunci erau echivalentul a 50.000 de euro. Aveam nişte venituri frumuşele, mă descurcam, am plătit fără probleme o vreme, până când francul a început să crească, să crească şi să crească. La un moment dat ajunsesem în situaţia de a plăti către bancă 500 de franci lunar. Am doi copii, unul are 15 ani şi jumătate, iar altul are cinci ani. Pe cel mare am încercat să-l mai ferim pentru că înţelege tot, stă mai mult la părinţii mei. Cel mic, îmi place să cred că nu înţelege toată această situaţie în care am ajuns", spune bărbatul din Ploieşti.

Toată familia sa a locuit, până în toamna anului trecut, în apartamentul cumpărat cu banii din creditul în franci elveţieni. După ce francul a început să crească, achitarea ratelor a fost tot mai anevoioasă, devenind un coşmar pentru familie, în condiţiile în care bărbatul şi-a pierdut locul de muncă.

"Ajunsesem să fie nevoie să dau lunar vreo 20 de milioane de lei vechi. Am decis să mă duc să vorbesc cu ei. Le-am propus, le-am cerut să mă ajute şi să mă lase să dau lunar câte 10 milioane de lei vechi. Nu au vrut. Nu s-a putut face nicio înţelegere cu banca", spune bărbatul.

După ce familia nu a mai putut plăti ratele, la care se adăugau dobânzi şi penalităţi de întârziere foarte mari, banca le-a scos apartamentul la vânzare prin licitaţie. În scurt timp, oamenii s-au trezit cu locuinţa vândută, la preţul de 100.000 de lei. Norocul lor a fost că apartamentul a fost cumpărat de o cunoştinţă, care încă le permite să locuiască în continuare acolo.

"Am ajuns în situaţia de a ne fi scoasă casa la vânzare şi să se vândă la licitaţie pentru un miliard de lei vechi. Norocul nostru a fost că o cunoştinţă a auzit că se vinde casa, preţul a fost bun şi a cumpărat-o. Din fericire, există şi o parte bună în această tristă poveste a noastră. Prietenul nostru ne-a lăsat să locuim în casă şi plătim doar utilităţile”, a declarat bărbatul.

Oamenii ştiu însă că la un moment dat, cât de curând, vor fi nevoiţi să plece din locuinţă întrucât aceasta a fost scoasă din nou la vânzare de către actualul proprietar.

Mai mult, deşi au rămas fără casă, datoriile către bancă nu s-au stins, iar creditul contractat în urmă cu opt ani îi va urmări în continuare întrucât mai au încă de plătit pentru a-l achita în totalitate, în condiţiile în care valoarea casei nu a acoperit valoarea sumei contractate de la bancă.

"Am speranţă la Dumnezeu că nu ne lasă. E păcat, e o nedreptate, pentru că am plătit vreo cinci - şase ani la acest credit, iar acum am ajuns fără casă. Oricum, la cum a evoluat francul elveţian, bănuiam că se va ajunge aici. Poate este mai bine că s-a întâmplat acum, şi nu peste 10-15 ani, când am fi fost mai în vârstă şi ne-ar fi fost şi mai greu”, spune bărbatul resemnat.

La acest moment, bărbatul nu are serviciu, astfel că singura care aduce bani în casă este soţia sa. El spune că se aşteaptă ca atunci când se va angaja banca să îi pună poprire pe salariu.

Avocata Veronica Dinulescu afirmă că situaţia acestei familii din Ploieşti nu este singulară, existând tot mai multe cazuri în care familii cu credite în franci elveţieni au rămas şi fără casă şi datoare în continuare către bănci, deoarece valoarea locuinţei vândute de bancă nu a acopeit valoarea creditului.

"Dacă debitorul (consumatorul) unei obligaţii de plată nu mai reuşeşte să îşi achite obligaţia, iar garanţia plăţii este constituirea unui drept de ipotecă în favoarea creditorului (banca) asupra unui bun imobil al debitorului, atunci creditorul apelează la executarea silită imobiliară, valorificând ipoteca prin intermediul unui executor judecătoresc. În această situaţie, debitorul şi familia sa rămân fără locuinţă şi datori tot restul vieţii. Şi asta pentru că, pe lângă imobilul vândut pe care banca şi-a luat banii, consumatorul trebuie să plătească în continuare restul creditului", spune avocata.

La rândul său, avocata Greti Mihulescu afirmă că familiile rămase fără case sunt urmărite de bănci toată viaţa pentru creditul ipotecar contractat, întrucât, de obicei, locuinţa scoasă la licitaţie este vândută la un preţ care nu acoperă valoarea creditului.

”Dacă banca îţi ia casa nu se stinge datoria. De exemplu, dacă ai de restituit băncii trei miliarde de lei vechi din creditul contractat, iar casa vândută valorează un miliard de lei, rămâi dator două miliarde de lei. Şi banca te urmăreşte toată viaţa, până îţi plăteşti. După noul cod de procedură privind executarea silită, datoriile s-ar prescrie în trei ani, dar dacă executarea este făcută pe codul vechi, ele se prescriu în cinci ani de la ultimul act de executare. Adică odată la trei ani ei îşi mai fac alt plan de executare, te caută la primărie, la Finanţe, să vadă dacă faci venituri. De aici pleacă clauza abuzivă - că am contractat nişte bani şi mă pui sa returnez peste 20 la sută. Îţi ia casa şi toate bunurile, ţi le vinde şi în continuare eşti bun de plată. Banca, atunci când a instituit garanţia, un apartament era o garanţie valabilă. După ce piaţa imobiliară a scăzut, apartamentul nu a mai prezentat o garanţie şi banca ar fi trebuit să-şi pună şi alte garanţii în afară de asta”, explică avocata.

Potrivit acesteia, datoria poate fi prescrisă, după trei ani, doar dacă debitorul contestă executarea silită şi cere prescrierea.

”Dreptul de prescriere se calculează din momentul în care se încuviinţează executarea silită, dar acest drept de prescripţie nu operează de prim drept. Acesta operează doar la cererea persoanei interesate, respectiv dacă faci o contestaţie. Trebuie să soliciţi şi prescripţia, şi atunci judecătorul se pronunţă şi pe acest aspect. Dacă judecătorul spune că s-a prescris dreptul, atunci banca nu mai are ce să ceară pentru că s-a prescris dreptul de a cere”, a adăugat avocata Greti Mihulescu.