LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Paradoxul pieţei de birouri

Renault discută joi intenţia guvernului francez de a-şi mări puterea de decizie în companie

Autor: Florentina Dragu Postat la 16 aprilie 2015 54 afişări

Conducerea Renault se va întâlni joi după amiază într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta intenţia guvernului francez de a-şi întări puterea de decizie în cadrul companiei, potrivit unei surse apropiate situaţiei, citată de MarketWatch.

Guvernul francez intenţionează să obţină dublarea drepturilor de vot la următoarea adunare a acţionarilor din 30 aprilie.

Săptămâna trecută, guvernul de la Paris a anunţat că va investi până la 1,23 miliarde de euro ca să îşi majoreze participaţia la Renault de la 15% la 20% şi să poată respinge o rezoluţie pentru menţinerea actualului sistem de vot, construit pe modelul "o actiune, un vot", care la un număr egal de acţiuni oferă un număr egal de voturi în deciziile companiei.

Potrivit ministrului francez al Economiei, Emmanuel Macron, guvernul va reveni la o participaţie de 15% după AGA din 30 aprilie, acţiunile cumpărate urmând să fie vândute pe piaţă.

Creşterea drepturilor de vot este posibilă în baza aşa-numitei legi Florange, pe care autorităţile franceze au adoptat-o anul trecut şi care permite investitorilor care deţin acţiuni la o companie de mai mult de doi ani şă îşi dubleze drepturile de vot.

Punerea în practică a legii poate fi împiedicată dacă acţionarii companiei adoptă o rezoluţie pentru limitarea drepturilor de vot ale tuturor acţionarilor.

Creşterea puterii decizionale a statului francez în cadrul Renault afectează în principal constructorul auto partener Nissan Motor, care deţine 15% din acţiunile companiei franceze, dar nu are drept de vot, potrivit persoanei apropiate situaţiei.

Lipsa drepturilor de vot este cu atât mai supărătoare pentru Nissan cu cât Renault deţine o participaţie de 43,4% în compania japoneză şi are drepturi de vot depline, chiar dacă nu este acţionarul majoritar în parteneriatul dintre cei doi producători auto.

Renault, al treilea mare producător auto european, a înregistrat un profit net de 1,99 miliarde de euro anul trecut, în urcare cu 1,3% comparativ cu 2013, datorită avansului volumului vânzărilor în Europa, generat în principal de Dacia, şi a creşterii preţurilor în afara Europei.

În România, grupul Renault produce sub marca Dacia modelele Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway şi Duster, dar şi Renault Symbol.

Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările de maşini noi ale Renault au avansat cu 10,1% în primul trimestru, la 334.817 unităţi. Cota de piaţă a Renault a crescut la 9,5% la sfârşitul primului trimestru din 2015 de la 9,4% anul trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RENAULT,
CONDUCERE,
DREPTURI DE VOT
/actualitate/renault-discuta-joi-intentia-guvernului-francez-de-a-si-mari-puterea-de-decizie-in-companie-14124408
14124408
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.