Primul lanţ uriaş de magazine care se pregăteşte de INSOLVENŢĂ din cauza pandemiei de COVID-19

Autor: Ioana Matei Postat la 04 aprilie 2020 66314 afişări

Primul lanţ uriaş de magazine care se pregăteşte de INSOLVENŢĂ din cauza pandemiei de COVID-19

Retailerul britanic de fashion Debenhams e pregăteşte de insolvenţă din cauza coronavirusului, potrivit unui articol The Guardian.

Compania, care are 22.000 de angajaţi şi a fost salvată recent de administratorii săi speciali doar cu un an în urmă, este acum pe punctul de a aplica din nou pentru insolvenţă săptămâna care vine.

Printre posibilii administratori ai companiei se numără KPMG; care au ajutat la restructurarea Debenhams în luna mai a anului trecut.

„La fel ca toţi retailerii, facem planuri de contingenţă în aceste circumstanţe neobişnuite. Proprietarii şi creditorii noştri ne susţin şi orice acţiuni vom fi nevoiţi să întreprindem va fi pentru a proteja businessul în situaţia curentă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Se înţelege astfel că potenţiala măsură de intrare în insolvenţă ar proteja businessul astfel încât acesta să funcţioneze în continuare.

Grupul Debenhams a închis 22 de magazine, dintre care 19 au fost închise în ianuarie şi au cauzat pierdera a mai mult de 700 de locuri de muncă. Alte 28 din cele 141 de magazine rămase vor fi închise permanent anul care vine.

Debenhams are datorii mai mari de 600 de milioane de lire sterline, iar reprezentanţii afacerii ar fi solicitat o amânare a plăţii chiriilor de cinci luni, iar furnizorilor o întârziere de o lună pentru efectuarea plăţilor.

Debenhams este unul dintre mulţii retaileri aflaţi în prezent în dificultăţi financiare din cauza închiderii activităţii cauzate de coronavirus. Richard Hyman, un analist independent de retail, spune că acesta ar fi primul din multe lanţuri fashion care are probleme din cauza unei cantităţi mari de produse rămase în piaţă, ca urmare a prăbuşirii vânzărilor din cauza COVID-19.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.