Primăria Braşovului a fost câştigată de Allen Coliban, candidatul USR, după ce timp de 16 ani funcţia a fost ocupată de George Scripcaru de la PNL

Autor: Miruna Diaconu Postat la 28 septembrie 2020 131 afişări

Primăria Braşovului a fost câştigată de Allen Coliban, candidatul USR, după ce timp de 16 ani funcţia a fost ocupată de George Scripcaru de la PNL

Allen Coliban este nou primar al Braşovului. Candidatul din partea USR a câştigat alegerile locale în faţa lui George Scripcaru de la PNL. Câştigarea primăriei de către Coliban este o una dintre surprizele acestor alegeri, dar cine este Allen Coliban?

@ Are 41 de ani şi s-a născut în Şcheii Braşovului, el a urmat Colegiul Naţional Andrei Şaguna, după care a ales să studieze la Universitatea Politehnică din Bucureşti, pe partea de IT, şi marketingul la Universitatea Transilvania.

@ Coliban are o experienţă de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanţă de business şi fonduri europene şi şase ani în dezvoltare organizaţională şi managementul performanţei.

@ În 2016, Allen Coliban a fost ales senator de Braşov (USR). Din 2018, el este preşedintele Comisiei de Mediu a Senatului, vicepreşedinte în Comisia de Transporturi şi Infrastructură.

@ Allen Coliban este şi practicant al schiului şi curlingului, reprezentând România la Abu Dhabi Adventure Challenge în 2007, dar şi alte alte competiţii internaţionale.

@ Ca senator, Coliban a avut o serie de iniţiative legislative în domeniul gestionării deşeurilor precum creşterea distanţei de la 1 km la 5 km între viitoarele depozite de deşeuri şi aşezările umane, respinsă de Senat.

@Coliban a avut şi proiecte de lege precum înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o instituţie pe modelul DIICOT care să activeze la nivel naţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
brasov,
usr,
castigare,
primarie,
candidat,
functie,
ocupare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.