Povestea românului care conduce IMPERIUL MILIARDARULUI Ion Ţiriac

Postat la 27 februarie 2018 1911 afişări

Dragoş Dinu deţine din 2014 funcţia de CEO al Ţiriac Holdings, fiind responsabil de activitatea a peste 15 firme cu activităţi în domenii variate, de la auto şi imobiliar până la servicii financiare, property management sau energie, cu afaceri de sute de milioane de euro. El ocupă poziţia 38 în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, ediţia 2017.

Povestea românului care conduce IMPERIUL MILIARDARULUI Ion Ţiriac

„Reputaţia este esenţială în business în general şi pentru manageri în special. Şi nu numai pentru top manageri. De ce? Pentru că şansele de a fi ascultat, înţeles, urmat scad în momentul în care există cea mai mică umbră reputaţională. De ce aş asculta un om care în alte situaţii similare nu a dovedit verticalitate? Sau unul care îmi cere să mă implic fără ca el să o facă? În fiecare zi, fiecare decizie, fiecare refuz, fiecare acceptare contribuie la creionarea profilului reputaţional al unui manager şi ii dă acestuia atuurile necesare pentru a livra performanţă împreună cu echipa sa.”

La 39 de ani, Dragoş Dinu era CEO al A&D Pharma, fiind unul din pariurile câştigătoare ale Business Magazin din 2005, an în care apărea în prima ediţie a catalogului „100 tineri manageri de top“.

Este de formaţie inginer mecanic, absolvent al Facultăţii de Maşini şi Utilaje, un domeniu pentru care spune că nu avea vreo înclinaţie specială, şi la absolvirea facultăţii, în 1991, s-a angajat în cadrul unei entităţi de stat, o experienţă care spune că l-a determinat să renunţe la domeniul pentru care se pregătise în facultate. A intrat în contact cu mediul privat şi a avut o revelaţie, descoperind un sistem diferit organizat.

Anterior numirii sale la conducerea Ţiriac Holdings, Dinu a fost circa un an CEO al retailerului electro-IT Domo, cu afaceri de 132 de milioane de euro în 2013. În perioada 1994 - 2008 a lucrat în cadrul A&D Pharma, ultimii şase ani în poziţia de CEO; aproape întreaga sa carieră a fost construită în companii antreprenoriale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ceo,
dinu,
mai,
tiriac

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.