Povestea celor doi prieteni care au creat unul dintre cei mai mari jucători de piaţa de multi-level marketing

Autor: Andra Stroe Postat la 09 noiembrie 2019 97 afişări

Prieteni încă din facultate, antreprenorii Jay Van Andel şi Richard Marvin DeVos au decis să îşi pună amiciţia drept temelie pentru fondarea companiei Amway. Peste ani, aceasta avea să devină unul dintre cele mai importante businessuri de tip multi-level marketing din lume, cu venituri anuale de aproximativ 9 miliarde de dolari.

Povestea celor doi prieteni care au creat unul dintre cei mai mari jucători de piaţa de multi-level marketing

Jay Van Andel s-a născut pe 3 iunie 1924 în Grand Rapids, Michigan, în familia lui James şi a Petronillei Van Andel. Părinţii săi, de origine olandeză, imigraseră în America în anul 1909. El a urmat cursurile Universităţii Calvin, absolvind totodată şi Şcoala de Business Pratt din Kansas. În timpul celui de-al doilea război mondial, antreprenorul a servit ca ofiţer în Forţele Aeriene ale Armatei Statelor Unite.

În primăvara anului 1951 Van Andel a cunoscut-o pe Betty Jean Hoekstra, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, pe 16 august. Cei doi au fondat, în 1996, Van Andel Institute, dedicat cercetărilor pentru diverse boli.

Van Andel a intrat în lumea antreprenoriatului în 1949, alături de un fost coleg de facultate, Marvin DeVos. Pe 9 noiembrie 1959, ei au început un business de tip multi-level marketing, sub numele de American Way Association.

Richard Marvin DeVos s-a născut pe 4 martie 1926 în Grand Rapids, Michigan, în familia lui Ethel Ruth şi a lui Simon Cornelius DeVos. În paralel cu activitatea antreprenorială, el a scris şi o serie de cărţi, printre care Compassionate Capitalism, Hope From My Heart: Ten Lessons For Life, în care a descris experienţa unui transplant de inimă pe care l-a suferit în 1997, urmat de alte două operaţii, iar în 2014 şi-a scris memoriile într-o carte intitulată Simply Rich. DeVos a deţinut şi cinci echipe de baschet, printre care Orlando Magic, pe care a cumpărat-o în 1991 cu 85 de milioane de dolari. În 2012, revista Forbes l-a numit a 60-a cea mai bogată persoană din SUA, cu o avere estimată la 5,1 miliarde de dolari. DeVos a avut patru copii: Dan, Richard Jr., Cheri şi Doug. El şi soţia sa au fost cunoscuţi pentru actele filantropice din domeniul educaţiei, sănătăţii, artelor şi istoriei, în acest sens ei deschizând o serie de centre de cercetare, educaţie şi sport.

În 1960 a fost deschisă prima clădire de birouri a companiei, antreprenorii luând totodată decizia de a schimba numele businessului în Amway Sales Corporation. În acelaşi an, cei doi au achiziţionat o cotă de 50% din compania Atco Manufacturing Company din Detroit, schimbându-i numele în Amway Manufacturing Corporation; în 1964, Amway Sales Corporation, Amway Services Corporation şi Amway Manufacturing Corporation s-au contopit, formând Amway Corporation.

Compania şi-a început expansiunea internaţională în 1962, deschizând un birou în Ontario, Canada, intrând apoi în Australia (1971), Europa (1973), Asia (1974) şi Africa (1997). În 2018, Forbes a clasat Amway pe locul 42 în topul celor mai mari companii private (nelistate la bursă) din SUA, businessul ocupând, în acelaşi an, primul loc în topul primelor 100 cele mai mari companii, realizat de Direct Selling News.

Van Andel a murit în anul 2004, iar DeVos a murit pe 6 septembrie 2018, în Ada, Michigan, la vârsta de 92 de ani.

Prezentă în peste 100 de ţări, compania Amway a înregistrat anul trecut venituri de 8,8 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.